(doc) Președintele Comisiei de la Veneția, despre situația CC din Moldova: Curtea Constituțională ar putea să nu le facă pe plac altor puteri ale statului

Președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio, a răspuns apelului judecătorilor Curții Constituționale, în care aceștia informează despre atacurile la adresa CC. „Într-o țară democratică, toate instituțiile de stat și șefii acestora trebuie să-și respecte propriile prerogative, obligații și competențe, precum și să le recunoască și să le respecte pe cele alte altor instituții”, a menționat Buquicchio, într-o scrisoare adresată Domnicăi Manole, președinta Înaltei Curți.

Foto: venice.coe.intvenice.coe.int

„Curțile Constituționale sunt instituții de protecție, încredințate cu păstrarea valorilor constituționale. Prin însăși natura justiției constituționale, care impune apărarea Constituției împotriva încălcării acesteia de către alte puteri ale statului, curțile constituționale ar putea să nu le facă pe plac acelor puteri. Într-o țară democratică, toate instituțiile de Stat și șefii acestora trebuie să-și respecte propriile prerogative, obligații și competențe, precum și să le recunoască și să le respecte pe cele alte altor instituții. Acestea trebuie să manifeste reținere instituțională adecvată, să observe procedurile relevante cu bună credință și să dea dovadă de respect reciproc. În cazul în care aceasta nu se îndeplinește, dacă există lipsă de cultură democratică și maturitate, funcționarea instituțiilor statului este compromisă și progresul democratic, civil și economic al societății este pus în pericol”, a subliniat președintele Comisiei de la Veneția, în scrisoarea adresată Domnicăi Manole.

„Susțin Declarația judecătorilor Curții Constituționale privind apelul la calm, respect reciproc, dialog constructiv și bunăvoință. Vă pot asigura că urmăresc îndeaproape situația din Republica Moldova”, a mai adăugat Gianni Buquicchio.

Vedeți mai jos scrisoarea în limbile engleză și română.

La 6 mai, președinta Curții Constituționale declara că CC se află într-o situație extrem de complicată, de natură să afecteze activitatea acesteia. În acest context, Domnica Manole a făcut un apel către Comisia de la Veneția, Parlamentul European, Consiliul Europei și întregul corp diplomatic acreditat în țara noastră.


Pub