Dosarul contrabandei cu valută. Un om de afaceri moldovean, stabilit la Londra, pretinde că cei 1,5 milioane de euro ar fi ai lui

Un om de afaceri moldovean stabilit în Marea Britanie, pe nume Adriano Dulgher, a trimis o solicitare către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate (PCCOCS), prin care pretinde că bancnotele, în sumă de 1,5 milioane de euro, găsite în salonul unui TIR la vama Leușeni în luna aprilie, ar fi ale lui. Informația a fost confirmată de către purtătorul de cuvânt al PCCOCS, Emil Gaitur.

Foto: ziarulnational.md

„Cetățeanul Adriano Dulgher a adresat o cerere, prin poșta electronică, la PCCOCS, care pretinde că cei peste 1,5 milioane depistate la vama Leușeni, în aprilie curent, i-ar aparține. Respectiv, aceasta a impus necesitatea audierii lui în calitate de bănuit, cu garantarea drepturilor procesuale. Procurorii PCCOCS vor investiga și această versiune”, spune reprezentantul PCCOCS.

Într-un reportaj la postul de televiziune Protv, Dulgher a declarat că banii ar fi ai lui. El intenționa să-i declare, dar nu ar fi reușit să ajungă în Republica Moldova din cauza pandemiei.

Omul de afaceri a declarat, de asemenea, că ar fi prezentat dovezi că banii i-ar aparține și speră că autoritățile de la noi îi vor întoarce.

Amintim că în dimineața zilei de 18 aprilie 2020, la postul vamal Leușeni, procurorii și vameșii au demascat o schemă de contrabandă cu peste 1,5 milioane euro. În prezent, șoferul autocamionului implicat în infracțiune este cercetat în stare de arest.

Șoferul de TIR în autocamionului căruia a fost găsiți cei 1,5 milioane de euro la vama Leușeni, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.

Acesta inițial a fost plasat în arest la domiciliu de judecătoria Ciocana, însă măsura de arest a fost modificată.


Pub