Omorul de la Costești: Procurorii au finalizat urmărirea penală și au transmis dosarul în judecată

Procuratura Ialoveni a finalizat urmărirea penală în dosarul omorului de la Costești și a transmis dosarul în judecată. Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA de către procurorul pe caz, Valeriu Cîrlan.

Foto: ZDG.md

Potrivit procurorului, unul dintre bănuiți, un tânăr de 21 de ani, este învinuit de vătămare corporală gravă soldată cu decesul victimei în baza art. 151 al.4, și de huliganism agravat, conform art. 287 al.3. Acesta fost plasat în arest preventiv, care a fost prelungit repetat la sfârșitul lunii aprilie.

Al doilea figurant în dosar este minor. Acesta este învinuit de huliganism și se află sub control judiciar.

În cazul în care tânărul învinuit de omor va fi găsit vinovat, acesta riscă de la 12 la 15 ani de închisoare în baza articolului 151 al. 4, și de la 3 la 7 ani pentru art. 287 al.3. „Urmărirea penală a stabilit că leziunile corporale grave, care au dus la decesul victimei, au fost provocate anume de tânărul de 21 de ani”.

Valeriu Cîrlan a declarat că nu se știe când va fi prima ședință de judecată în acest dosar, planificată inițial pentru 28 aprilie 2020, apoi amânată pentru 19 mai, deoarece judecătoarea Viorica Alexeeva a plecat în concediu de maternitate.

Prima ședință, planificată pentru 28 aprilie, a fost amânată / Sursa:Portalul Intstanței de judecată

Amintim că în noaptea de Revelion 2020, Dumitru Jomir, un tânăr de 20 de ani din Costești, a fost bătut cu o cruzime ieșită din comun de niște consăteni. Făptașii au fost reținuți de poliție, iar unul dintre ei, fiind minor, a fost eliberat și va fi cercetat în libertate. După cinci zile de comă, victima a murit pe patul de spital.


Pub