04:29:59 29.03.2024
Stiri

Constantin Țuțu acuză că dosarul care îl vizează ar fi fost pornit „ilegal” și „la comandă politică”: „Scopul final este intimidarea mea, presiunile fiind enorme”

Anticorupție 12.05.2020 12:46 Vizualizări1387 Autor: Ziarul National
Constantin Țuțu acuză că dosarul care îl vizează ar fi fost pornit „ilegal” și „la comandă politică”: „Scopul final este intimidarea mea, presiunile fiind enorme”


Fostul deputat democrat Constantin Țuțu, care a fugit din R. Moldova în vara anului 2019 și a revenit abia în martie curent, predându-se oamenilor legii, după ce a fost anunțat în căutare, pledează nevinovat și susține că dosarul în care este învinuit de trafic de influență și escrocherie în proporții deosebit de mari ar fi fost pornit la „comandă politică”.

Această cauză penală a fost trimisă luni în judecată de către Procuratura Anticorupție, iar lui Țuțu i se impută faptul că ar fi pretins și primit 20 de mii de euro de la rudele unui bărbat pentru a-l elibera de arest, deși nu ar fi avut influență asupra procurorilor.

„Declarațiile politicienilor referitor la persoana mea nu sunt altceva decât niște presiuni necorespunzătoare și de ingerință în actul justiției. Toate aceste lucruri care apar în spațiul public le resping categoric. Acuzațiile sunt nefondate și abuzive, explicând clar motivul pentru care am hotărât să iau această atitudine publică. Dosarele penale nu trebuie deschise spre deliciul publicului, la comanda politicienilor, cum s-a procedat în anul 2019 și ulterior, cu oameni presați ca să facă declarații mincinoase împotriva mea și cu probe obținute și administrate ilegal. Scopul final este intimidarea mea, presiunile fiind enorme, cu dosare peste dosare”, arată Țuțu într-un mesaj publicat pe Facebook.

Fostul deputat acuză „încălcări foarte grave în cauza penală” care îl vizează: „De la pornirea acestea într-un mod ilegal, la comandă politică, până la așa-numita finalizare a urmăririi penale, prin lipsa prezentării rechizitoriului, iar zecile de cereri și plângeri sunt pendinte și nesoluționate în modul prevăzut de lege. Actele procesuale sunt lovite de nulitate, fiind realizate de un procuror aflat în incompatibilitate, anume acel procuror care a refuzat, prin ordonanță, în pornirea urmăririi penale în anul 2018. Mai mult, a fost încălcat dreptul la apărare, prezumția nevinovăției, iar probele administrate sunt viciate și demonstrează contrariul”, afirmă Constantin Țuțu.

Citiți și Pretindea bani pentru a elibera infractori. Țuțu, dat pe mâna judecătorilor: Ce îi impută procurorii fostului deputat democrat

În prezent, Țuțu este cercetat în libertate, având interdicția de a părăsi localitatea.

Vedeți mai jos mesajul integral al lui Constantin Țuțu, publicat pe Facebook:

Nu am reacționat la declarațiile manipulatoare și false apărute în spațiul public din ultima perioadă, deoarece consideram și încă mai consider că Republica Moldova se dezvoltă în spiritul unui stat de drept și democratic, care trebuie să fie guvernat de Lege.

În același timp, este vizibil faptul că anumiți politicieni și așa-ziși „tehnocrați”, care pledează, doar periodic, pentru o justiție echidistantă și corectă, pentru supremația legii, pentru respectarea drepturilor omului în Republica Moldova, nu înțeleg că, de fapt, prin prestația lor zilnică, aduc atingere anume acestor valori fundamentale.

Organele de drept trebuie lăsate să-și facă datoria, iar politicienii, inclusiv de rang înalt, sunt datori să elaboreze politici publice și să le implementeze întru bunăstarea şi prosperarea poporului moldovenesc.

Declarațiile politicienilor referitor la persoana mea nu sunt altceva decât niște presiuni necorespunzătoare și de ingerință în actul justiției. Toate aceste lucruri care apar în spațiul public le resping categoric. Acuzațiile sunt nefondate și abuzive, explicând clar motivul pentru care am hotărât să iau această atitudine publică.

Dosarele penale nu trebuie deschise spre deliciul publicului, la comanda politicienilor, cum s-a procedat în anul 2019 și ulterior, cu oameni presați ca să facă declarații mincinoase împotriva mea și cu probe obținute și administrate ilegal. Scopul final este intimidarea mea, presiunile fiind enorme, cu dosare peste dosare.

Țin să precizez că declarațiile politicienilor de rang înalt, făcute în spațiul public, nu sunt altceva decât indicații în raport cu instituțiile statului, abilitate cu drept de decizie. Aceste declarații, mai întâi de toate, ar încuraja publicul să mă considere vinovat şi, în al doilea rând, ar prejudeca aprecierea faptelor de către instituțiile competente, contrar prezumției nevinovăției.

Aflarea în libertate nu este un privilegiu, care stă la regretul și îndemâna politicienilor, ci este un drept fundamental garantat fiecărei persoane prin Constituția Republicii Moldova.

Cu regret, am aflat și eu, ca și toată lumea, din presă, despre faptul că Procuratura Anticorupție a finalizat și a expediat astăzi, 11 mai 2020, în judecată cauza penală de învinuire a mea pentru două capete de acuzare: „trafic de influență” și „escrocherie în proporții deosebit de mari”. Ultimul capăt de acuzare a fost pornit la 28 aprilie 2020 și vizează absolut aceleași fapte ca și prima acuzare – pe trafic de influență.

Pe această cale, remarc că s-au admis încălcări foarte grave în cauza penală care mă vizează, de la pornirea acestea într-un mod ilegal, la comandă politică, până la așa-numita finalizare a urmăririi penale, prin lipsa prezentării rechizitoriului, iar zecile de cereri și plângeri sunt pendinte și nesoluționate în modul prevăzut de lege. Actele procesuale sunt lovite de nulitate, fiind realizate de un procuror aflat în incompatibilitate, anume acel procuror care a refuzat, prin ordonanță, în pornirea urmăririi penale în anul 2018. Mai mult, a fost încălcat dreptul la apărare, prezumția nevinovăției, iar probele administrate sunt viciate și demonstrează contrariul.

Cu dreptate și adevăr înainte!


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md