Agela Merkel și Donald Trump au convenit „că este important să se păstreze vie amintirea celui de-al Doilea Război Mondial şi ororile sale”

Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele american Donald Trump au avut vineri o conversaţie telefonică cu prilejul aniversării sfârşitului celui de-al doilea război mondial în Europa în urmă cu 75 de ani, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului german, informează Reuters.

Foto: REUTERS/Jonathan Ernst

„Ambii au comemorat milioanele de victime şi suferinţa incomensurabilă cauzată de războiul declanşat de Germania nazistă”. „Au fost de acord că este important să se păstreze vie amintirea războiului şi ororile sale”, conform sursei citate.

Cancelarul german Angela Merkel a subliniat importanţa deosebită a sprijinului american pentru Germania după cel de-al doilea război mondial şi legăturile profunde dintre cele două ţări care s-au dezvoltat ulterior, a adăugat purtătorul de cuvânt, transmite Agerpres.

Totodată, cei doi lideri au discutat, de asemenea, despre răspândirea noului coronavirus şi despre eforturile depuse pentru a-l stopa şi a redeschide economiile, se arată într-o declaraţie a Casei Albe.

„Preşedintele a mulţumit cancelarului pentru răspunsul puternic al Germaniei la pandemie”, a declarat adjunctul purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Judd Deere.


Pub