„Găsim ţapi ispăşitori, întreţinem teama. Ura faţă de străin se răspândeşte pe internet şi pe străzi. Teoriile conspiraţiilor cu caracter antisemit proliferează, iar musulmanii sunt victime ale unor atacuri legate de COVID-19”, a adăugat el.
Potrivit lui Guterres, „migranţi şi refugiaţi au fost acuzaţi că răspândesc virusul şi li s-a refuzat accesul la îngrijiri medicale”, în timp ce „ideea dezgustătoare că pot fi sacrificate” persoanele în vârstă, care se numără printre cele mai vulnerabile, „a început să se răspândească”.
„Jurnalişti, avertizori de integritate, profesionişti din sănătate, lucrători umanitari şi apărători ai drepturilor omului sunt luaţi ca ţintă pur şi simplu deoarece îşi fac meseria”, critică de asemenea secretarul general al ONU.
Este nevoie „de o acţiune fermă pentru a pune capăt discursurilor urii în întreaga lume”, afirmă Antonio Guterres, cerându-le în special profesorilor „să se intereseze în stăpânirea instrumentelor digitale” de către tineri - „un public captiv” - şi reţelelor sociale „să facă mai mult împotriva conţinuturilor rasiste, misogine sau dăunătoare”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!