Și-a așteptat sentința 6 ani. Un șofer din Rîșcani, pedepsit la ani grei de închisoare pentru moartea a doi prieteni

Un tânăr de 28 de ani din raionul Rîșcani a fost condamnat la 6 ani de închisoare și privat de dreptul de a conduce mijloace de transport timp de 5 ani pentru „încălcarea regulilor de securitate a circulației de către persoana care conduce mijlocul de transport, soldată cu decesul a două persoane.”

Foto: leaders-in-law.com

Sentința a fost pronunțată după 6 ani de expertize și ședințe judiciare.

Tragedia s-a produs în noaptea spre 23 februarie 2014 pe traseul Vasileuți – Râșcani, când inculpatul, care se afla la volanul unui VAZ și cu doi pasageri la bord, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a derapat de pe carosabil și s-a izbit într-un copac. În urma impactului, ambii pasageri au decedat ca urmare a traumatismelor incompatibile cu viața.

Potrivit Procuraturii raionului Râșcani, inculpatul și victimele erau prieteni, iar în acea noapte reveneau acasă de la discoteca din satul vecin.

În anul 2015 dosarul a fost transmis în judecată. Totuși, inculpatul nu-și recunoștea vina, insistând că în momentul accidentului nu el s-ar fi aflat la volanul mașinii, ci unul dintre prietenii decedați. În rezultatul expertizelor efectuate, inclusiv a celei ADN, procurorii i-au demonstrat vinovăția, inculpatul fiind condamnat.

Sentința este cu drept de atac în condițiile legii.


Pub