‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 26 aprilie, 2024
12.7 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriDecis. Piețele își reiau activitatea începând de luni, 11 mai, cu excepția celor din...

Decis. Piețele își reiau activitatea începând de luni, 11 mai, cu excepția celor din Chișinău și Bălți

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

Actualizare. Începând de luni, 11 mai, toate piețele de pe teritoriul Republicii Moldova își vor putea relua activitatea.

Excepție vor face piețele din municipiile Bălți și Chișinău, a anunțat premierul Ion Chicu, după ședința Centrului Unic de Comandă privind gestionarea crizei provocate de pandemia de COVID-19.

Anterior, Președintele Igor Dodon a spus că piețele comerciale din țară urmează să fie deschise pe etape. Șeful statului a declarat în cadrul emisiunii „Președintele răspunde” că primele vor fi deschise piețele din sate și centrele raionale mici, însă o decizie în acest sens urmează să fie luată de Comisia pentru Situații Excepționale (CSE).

Următoarea etapă include piețele din centrele raionale mari și în cea de-a treia etapă vor fi deschise piețele mari din Chișinău și Bălți.

Șeful statului a precizat însă că și atunci când vor fi redeschise piețele, regulile sanitaro-igienice și distanța socială trebuie respectate în continuare.

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›