Acordul cu Federația Rusă privind împrumutul a 200 de milioane de euro, declarat neconstituțional. Hotărârea CC e definitivă

Mariana Colun
07/05/2020

Magistrații Curții Constituționale au declarat joi seara neconstituțională Legea privind ratificarea Acordului dintre Guvernul Federației Ruse și Executivul de la Chișinău cu privire la acordarea unui împrumut financiar de stat în valoare de 200 de milioane de euro. Hotărârea Curții Constituționale este definitivă și nu poate fi supusă niciunei căi de atac.

CC a declarat neconstituționale atât Acordul privind împrumutul în valoare de 200 de milioane de euro, cât și Hotărârea Guvernului pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului, Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea proiectului de lege pentru ratificarea Acordului, precum și Legea pentru ratificarea Acordului.

Examinarea dosarului a durat mai bine de 10 ore și a avut loc în lipsa judecătorului Eduard Ababei. Magistratul s-a autorecuzat, din motiv că este cumnat cu Serghei Pușcuța, ministru al Finanțelor.

Amintim că proiectul de ratificare a Acordului de împrumut în valoare de 200 de milioane de euro, dintre Guvernul Republicii Moldova și Executivul din Federația Rusă, a fost adoptat la 23 aprilie, în ambele lecturi. Proiectul a fost susținut de deputații socialiști și de cei democrați, în timp ce parlamentarii din opoziție au criticat dur prevedirele acordului. Experți în economie consideră că prin oferirea acestui credit financiar Federaţia Rusă contribuie la finanţarea campaniei electorale a lui Igor Dodon în ajunul alegerilor prezidenţiale, în timp ce acordul de împrumut conține mai mulți factori de risc, printre care majorarea multiplă a datoriei de stat a Republicii Moldova faţă de Rusia, precum și convertirea datoriei de 7,8 miliarde dolari a Moldovagaz în datorie de stat a Republicii Moldova. În același timp, acordul ar favoriza întreprinderile rusești. Creditul a fost oferit de Federația Rusă cu o dobândă de 2 la sută, pentru o perioadă de 10 ani.

În aceeași zi CC a suspendat legea prin care a fost ratificat Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Federației Ruse privind acordarea unui împrumut financiar de stat de 200 de milioane de euro. Magistrații Curții au admis cererea deputatului din partea Grupului Pro Moldova, Sergiu Sîrbu, care a cerut judecătorilor să verifice constituționalitatea Acordului. Se întâmplă la câteva minute după ce președintele CC, Vladimir Țurcan, a fost destituit din funcție, iar în locul acestuia a fost aleasă judecătoarea Domnica Manole. Decizia CC a fost criticată dur de PSRM, dar și de președintele Igor Dodon, care au acuzat magistrații CC că ar face jocuri politice și criminale.

La sfârșitul lunii aprilie, deputații socialiști au cerut CSM retragerea mandatelor a trei judecători de la Curtea Constituțională: Liuba Șova, Nicolae Roșca și Domnica Manole. Cei trei magistrați erau acuzați de divulgarea secretului deliberării la alegerea președintelui Curții Constituționale și admiterea ingerințelor în activitatea instanței. La 5 mai membrii Consiliului Superior al Magistraturii și-au declinat competența de examinare a sesizării deputatului socialist Vasile Bolea și a decis să remită cererea către autoritățile competente - Parlamentul și Guvernul. 

 

Mariana Colun
07/05/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii