CSM a refuzat inițierea procedurii disciplinare în privința a trei judecători ai Curții Constituționale, la solicitarea deputatului Bolea. Care sunt motivele

Deputatul PSRM Vasile Bolea, președinte al Comisiei jurdice a Parlamentului a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii inițierea procedurii disciplinare în privința unor judecători ai Curții Constituționale. Ce a decis Consiliul. Subiectul a fost introdus pe ordinea de zi a ședinței de astăzi a CSM.

Membra CSM care a prezentat petiția, Carolina Ciugureanu-Mihailuță, a menționat că urmărirea disciplinară a judecătorilor CC poate fi inițiată doar în baza unei cereri în scris din partea organelor abilitate să numească acești judecători, respectiv: Parlamentul, Guvernul și CSM-ul, și nicidecum a oricărui alt organ al statului.

Potrivit Carolinei Ciugureanu-Mihailuță, sesizarea lui Bolea vizează trei judecători ai CC: Domnica Manole, numită prin hotărârea Parlamentului, și Liuba Șova și Nicolae Roșca - numiți în funcție prin hotărârea Guvernului.

CSM-ul a decis declinarea competenței de examinare a cererii depuse de către Vasile Bolea și remiterea acesteia către Parlament și Guvern.

Membra Consiliului Nina Cernat a declarat că vede o intenție de a implica CSM-ul în jocuri politice prin astfel de sesizări: „Nu mi-i clar care a fost motivul pentru care Vasile Bolea a sesizat CSM și nu Parlamentul și Guvernul, mi-am făcut o concluzie, că pentru a implica CSM în jocuri politice”.

Carolina Ciugureanu-Mihailuță a precizat că o petiție similară a venit și din partea liderului Platformei DA, Andrei Năstase. Respectiv, CSM-ul ar urma să formuleze o adresare tuturor actorilor politici, de a nu implica CSM în niciun fel de jocuri.


Pub