Lideri PD, după ședință: „Mergem în continuare în coaliție. Nu ne dorim alegeri anticipate. Ieri, „șașlîc” nu am făcut, doar discuții”

După o ședință de câteva ore, deputații democrați au ieșit la declarații pentru presă, pe scările Parlamentului. Liderii PD au declarat că, după discuții aprinse, s-a ajuns totuși la o decizie comună - rămân în coaliția de guvernare, alături de Partidul Socialiștilor. Totodată, Dumitru Diacov a comentat imaginile video, apărute ieri în presă, de la o întrevedere cu alți colegi de fracțiune, la un hotel din capitală. „Se pare că noi suntem cei filați aici, pentru că au fost doar niște discuții. „Șașlîc” (n.n. frigărui) nu am făcut”, a spus președintele de onoare al PD.

Foto: UNIMEDIA

„Am suspus unei analize plecările din partid, am făcut concluziile de rigoare. Am analizat și activitatea în coaliție, suntem foarte diferiți, dar am ajuns la concluzia că pasul făcut de PD atunci a fost unul corect, ce nu aruncă țara în haos, pentru că suprapunându-se pe starea pandemică, o eventuală criză politică ar fi fost catastrofală pentru RM. Alegerile anticipate pot fi provocate în două cazuri, nu se instalează un Guvern sau Parlamentul trei luni nu activează, vă imaginați ce impact ar avea asta asupra stării de lucruri din țară”, a declarat liderul PD, Pavel Filip.

„Am discutat lucruri serioase, fără prânz, ceai și alte delicatese. Am discutat despre organizarea fracțiunii, relațiile cu cei de la guvernare și din opoziție. A fost o discuție deschisă și principială, cu luări de poziții, în contradictoriu, dar suntem aici toți și avem ferma decizie de a merge mai departe”, a adăugat președintele fracțiunii PD în Parlament, Dumitru Diacov.

Totodată, liderii democrați au dezmințit informațiile vehiculate în presă privind eventuale încercări de schimbare a președintelui formațiunii.

„Există documente statutare, care prevăd că președintele este ales de Congresul partidului, apoi exista Consiliul Național, Biroul politic. Noi nu am avut discuții despre așa ceva”, a spus Pavel Filip.

Cât despre întrevederile „secrete” între membri PD, la hotele din capitală, Dumitru Diacov a spus: „Din toată situația, singura problemă sunt acele imagini video de la acea întrevedere. Se pare că noi suntem cei filați și nu membrii Curții Constituționale. „Șașlîc” nu am făcut, au fost doar niște discuții”.

Vehiculările în presă pe marginea situației din PD au început după ce deputatul democrat Nichiforciuc a scris pe pagina sa de Facebook că regretă plecarea colegei sale Ruxanda Glavan din PD, care ar fi trebuit să aștepte până luni, când „democrația veritabilă din PD va mai face un pas înainte”, fără să explice la ce exact se referă. Asta dupa ce la 1 mai, Ruxandra Glavan a anunțat că părăsește fracțiunea Partidului Democrat și își va continua activitatea în grupul parlamentar pro-Moldova.


Pub