Terenuri agricole din raioanele Taraclia, Cahul și Leova - afectate de grindină. Autoritățile estimează pagubele

Serviciul Special pentru Influențe Active asupra Proceselor Hidrometeorologice (cunoscut ca Serviciul Antigrindină), informează că ploile cu descărcări electrice și grindină de la sfârșitul săptămânii trecute au afectat terenuri agricole ce sunt în afara ariei de protecție de fenomenele meteo extreme. Pagubele totale încă nu au fost estimate.

Foto: agrobiznes.md

Astfel, grindina a afectat terenurile agricole din raioanele Taraclia - primăria Mirnoe; Cahul - primăria Vadul lui Isac; Leova - primăria Filipeni. În prezent, autoritățile evaluează suprafața culturilor agricole afectate și estimează pagubele.

Totodată, Serviciul Antigrindină informează că în prezent, din cele circa 3 milioane de hectare de terenuri agricole din Moldova, doar 65% sunt protejate de fenomenele meteo extreme prin intermediul a 12 unități speciale ale Serviciului, cu 132 de puncte rachetare.

În același context, în perioada 30 aprilie – 3 mai curent, când au fost înregistrate ploi puternice cu descărcări electrice, unitățile speciale Edineț, Soroca, Sîngerei, Cornești, Călărași și Ceadîr-Lunga au efectuat operațiuni de influenţe active, fiind tratate cu agent activ 172 obiecte convective (nori cu pericol de grindină), iar consumul de rachete antigrindină a constituit 380 de bucăți de tip Alazani-6 și 538 de bucăți de tip Loza-2 (total 918 rachete antigrindină).

Conform datelor Serviciului Special pentru Influențe Active asupra Proceselor Hidrometeorologice, în zona de protecție sunt incluse 25 de raioane din nordul, centrul și sudul țării, iar eficacitatea lucrărilor antigrindină este demonstrată anual prin scăderea constantă a gradului de afectare a suprafețelor protejate, în comparație cu suprafețele neprotejate. De asemenea, specialiştii susţin că eficacitatea de lansare a rachetelor antigrindină este de 75 - 90%, acesta fiind unul dintre cele mai înalte indicatoare din toate celelalte metode de protecție.


Pub