VIDEO // +127 de cazuri de COVID-19 în R. Moldova: Un nou focar de coronavirus într-o instituție medicală
Numărul cazurilor de COVID-19 confirmate în R. Moldova urcă la 4 248, după ce astăzi au fost efectuate 696 de teste și raportate 127 de persoane infectate.
Ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, a declarat după ședința Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei provocate de virusul COVID-19, că cele mai multe cazuri noi au fost notate în Transnistria - 42, Chișinău - 39, Bălți - zece, Cahul - cinci, Dubăsari - patru etc.
Potrivit aceleiași surse, astăzi a fost depistat un nou focar de coronavirus într-o instituție medicală. Este vorba despre Secția de neurologie a Spitalului clinic municipal „Sfânta Treime” din Chișinău, unde au fost confirmați cu noul coronavirus 11 angajați medicali. Ministra a spus că această secție nu va fi închisă, existând suficient personal care să-l înlocuiască pe cel infectat.
Totodată, Dumbrăveanu a anunțat că, începând de marți, 5 mai, își reia activitatea Spitalul raional din Ștefan Vodă, care a fost închis la începutul lunii aprilie curent, după ce zeci de angajați de aici s-au infectat cu noul coronavirus.
În prezent, în R. Moldova rămân active 2 693 de cazuri de COVID-19, peste 25 de persoane fiind în stare extrem de gravă.
Premierul Ion Chicu a anunțat că posibilitatea ridicării regimului din carantină din anumite localități, în special cele din raionul Ștefan Vodă și la Soroca, va fi discutată la ședința de marți a Comisiei pentru Situații Excepționale. De asemenea, începând cu săptămâna viitoare, ar putea fi permise slujbele religioase, dar numai în aer liber, pe lângă biserici.
Bătrânii și copiii din Mitropolia Basarabia primesc sprijin din partea Asociației Filantropia Ortodoxă Huși, în cadrul Campaniei de Paști
Primarul de Căușeni, Anatolie Donțu, DECĂZUT din drepturi. Locuitorii din Căușeni sunt așteptați să-și aleagă noul PRIMAR pe 17 noiembrie
MĂRTURII despre foametea organizată de sovietici în Basarabia (II): „Prin împrejurimi - o mulțime de cadavre, pe alocuri mâncate de oameni, ori de animale, nu se știe adevărul. Nu avea cine-i îngropa, fiindcă cei vii erau mai mult morți decât vii”