Recomandări Moldova.org / Ce citește Paula Erizanu în autoizolare

PE SCURT

Ca să nu te simți singur, în vreme de pandemie, Moldova.org îi va descoase pe artiști, scriitori, oameni ai culturii sau oameni din domenii interesante și-i vom aduce mai aproape de tine. Îți vom arăta ce consumă ei pe timp de corona-criză și ce gânduri îi frământă, fiind în autoizolare.

De această dată am vorbit cu scriitoarea și jurnalista Paula Erizanu despre emoții, amintiri și lectură.

PE LUNG

Ce citesc în carantină? Cam ce citeam și înainte de carantină. Alternez romane cu cărți de istorie, de poezie și, când am nevoie de optimism, chiar povești pentru copii.

Carnetul auriu, de Doris Lessing

Eu sunt o mare amatoare a romanelor de idei, iar „Carnetul auriu” își pune întrebările care mă preocupă și pe mine acum: cum îți trăiești viața cu pasiune și integritate? Cum se pupă idealismul politic cu realitatea? Romanul, publicat în 1962, spune povestea a două prietene — femei „libere” din Londra, de după Al Doilea Război Mondial. Sunt anii 40-50-60 deci, iar ele sunt divorțate, cu copii, deși visează să se mărite, dar în același timp nu vor să ajungă ca femeile măritate din carte — anxioase să placă soțului, sau alcoolizate pentru că soțul nu mai ține la ele și abia apare pe acasă. Tema așa-zisului război al sexelor e deci foarte prezentă în carte. Pe de altă parte, avem tema politică de partid: ambele femei sunt foste membre ale Partidului Comunist britanic, și își revizuiesc convingerile, având în vedere că Stalin tocmai moare în 1953, iar crimele sale odioase ies la iveală. Doris Lessing a fost născută în Africa de Sud, așa că parte din acțiune din perioada războiului vorbește despre relațiile rasiale și de clasă din Africa de Sud.

Deși romanul a fost adoptat de către mișcările feministe din vest, prefața lui Lessing, scrisă mult mai târziu în ediția pe care o citesc eu, insistă că ea nu a scris un roman feminist. În prefață, Lessing mai și ceartă lumea academică, pentru că aceasta în loc să încurajeze gândirea critică și o atitudine personală, existențialistă, față de studii — cum cereau studenții în grevele din vest din anii `60 — își obligă studenții să citeze cât mai mulți profesori din literatura secundară.

Ca fapt divers, atunci când Lessing a luat Premiul Nobel pentru Literatură în 2007, la 88 de ani, ea era la magazinul de la colț. Când i-au dat jurnaliștii adunați în fața casei ei vestea, Lessing a zis cu aroganță simpatică „Eu am câștigat toate premiile din Europa” (“I won every bloody prize in Europe”). Recomand și interviurile cu Lessing rătăcite pe net.

Imperiul trebuie să moară: istoria revoluțiilor ruse prin personalități, 1900-1917, de Mihail Zâgari

Deși e o carte de istorie, Imperiul trebuie să moară e scrisă ca un roman tolstoian pe fast-forward: foarte viu și cu acces la viziunea a zeci de personaje — scriitori celebri ca Tolstoi, Gorki sau Cehov, apropiați ai țarului, conservatori care consideră că puterea țarului e divină, liberali care vor să reformeze Rusia astfel încât oamenii să capete încredere în instituțiile statutului, preoți care susțin drepturile muncitorilor, socialiști revoluționari care atentează la viețile suspușilor conservatori, dar își pun întrebări etice vizavi de cum pot să evite să îi rănească pe copiii sau soția acestora, social democrați care-ncearcă să radicalizeze muncitorii din exil.

Cartea începe cu excluderea lui Lev Tolstoi din Biserica Ortodoxă în 1901, pentru că acesta crede în Dumnezeu și în viața creștină trăită în cadrul comunității, dar nu crede în Biserică. Ideile lui Tolstoi sunt atât de populare, încât la recensământul din 1897, mii de oameni se declară tolstoiști.

Din cauza memoriilor pe care le-a lăsat în spate, unul dintre personajele centrale ale cărții e Serghei Witte, ministru al transportului, finanțelor și apoi președinte al comitetului de miniștri, care credea în reforme liberale: acordarea drepturilor la condiții mai bune de lucru muncitorilor, extinderea dreptului de vot, împuternicirea zemstvelor etc. Dar tocmai din cauza ideilor sale liberale, țarul Nicolai al II-lea începe să-l vadă pe Witte ca dușman.

Cartea a apărut în Rusia în 2017, la aniversarea revoluției ruse și a avut un succes remarcabil — mulți liberali ruși au văzut asemănări între autoritarianismul regimului țarist și cel putinist. Într-un fel, autorul a scris o carte istorică în aceeași cheie cu cartea sa politică precedentă — Toți Oamenii Kremlinului.

Poezie

Cărțile de poezie le deschid când vreau o pastilă de creativitate sau nu am suficientă energie la sfârșitul zilei pentru romane sau non-ficțiune. Le citesc atent, de la un capăt la altul, dacă sunt parte din lucrul meu la volumul II din Un secol de poezie română scrisă de femei, un proiect de recuperare a poeziei scrisă de femei, la care lucrez împreună cu Alina Purcaru, scriitoare și critic literar la revista Observator Cultural în București. Cea mai recentă lectură de poezie a fost din cărțile Lorinei Bălteanu — poetă pe care părinții mei au și discutat-o la primul lor date 🙂 Printre favoriții la care revin constant sunt Gellu Naum, Maria Banuș, Judith Meszaros, Benjamin Fundoianu, Elena Vlădăreanu, Svetlana Cârstean, Radu Vancu, Teodor Dună, dar și ultima câștigătoare a premiului Mihai Eminescu pentru debut, Anastasia Gavrilovici.

Cărți pentru copii

Cărțile pentru copii mă liniștesc și mă veselesc mai mult decât oricare altă literatură (la fel ca anumite desene animate, cu mesaje existențiale). Îmi plac foarte mult autoarele contemporane Victoria Pătrașcu și Lavinia Braniște — amândouă au un limbaj viu, firesc, luminos și mult umor. Las mai jos vreo două citate, ca să vă faceți o impresie:

„Dar ce copil bun e Melcușorul! Ce cuminte și inimos — și numai pe el îl are — și Moșumelc ar face orice pentru el, și-ar lepăda cochilia, s-ar arunca în sare…” (Lavinia Braniște, Melcușorul — o poveste caldă despre familie și granițe)

„Bilețel e foarte supărat. Andrei a scris pe el bazaconii. Oooofff, de ce nu a fost și el norocos ca celelalte bilețele, care poartă pe trup vorbe de dragoste, versuri sau cuvinte pline de înțelepciune? De ce, de ce? Oare în viața asta, atât de efemeră, va mai primi Bilețel o a doua șansă?” (Victoria Pătrașcu, Șansa lui Bilețel — o poveste caldă despre reciclare)

O altă carte favorită pentru copii e Regele Piticuț de Radu Vancu, un soi de carte în care personalul e politic 🙂

„A fost odată o țară frumoasă și mănoasă, sub care răutatea clocotea cu flăcări mici și neîncetate.” Radu Vancu, Regele Piticuț.

Mai e și Micul Atlas ilustrat de curiozități uimitoare despre animale, de unde fug din rutina mea în natură, prin fun facts precum că albinele nu dorm niciodată, iar bufnițele au trei perechi de pleoape.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.