(video) #diez a lansat primul eveniment online de orientare în carieră. Am vorbit despre marketing cu Artur Gurău, Ludmila Nistorică și Valentina Gaidarji

95876226_2912707295443323_6535080211615055872_n

Pe 1 mai, am lansat primul eveniment online, dintr-o serie ce urmează, despre orientarea în carieră a tinerilor care sunt în căutare de răspunsuri cu privire la ce domenii vor urma la facultate și ulterior la joburile pe care le vor alege. La primul eveniment am vorbit cu specialiști în marketing, care ne-au povestit din experiența lor, dar au și oferit sfaturi utile pentru viitorii studenți.

„Eu cred că implicarea contează foarte mult, implicarea studentului pe toată perioada studenției și nu doar, prin accederea mai multor oportunități. Toată viața trebuie să le cauți și să le valorifici din plin. Toate universitățile au schimburi de experiență, mobilități academice prin toate țările europene și nu doar. O altă abilitate pe care studenții trebuie să și-o dezvolte este rapiditatea de a prinde lucrurile ușor, de a anunța lucruri. De asta contează foarte mult să citești mereu noutățile și să fii informat”, a spus Valentina Gaidarji – studentă în anul III, specialitatea Marketing, ASEM, și membră a Senatului Studențesc al ASEM. Tânăra a mai menționat că e important să fii creativ și să descoperi asta în tine. De asemenea, a sfătuit viitorii studenți să învețe să scrie corect gramatical.

La eveniment ne-a vorbit și Ludmila Nistorică, Chief Marketing Officer la Orange Moldova. Ludmila s-a angajat la această companie acum 21 de ani, iar de șase ani ocupă actuala funcție. „Este foarte important să încerci să faci ceva și să accepți când nu-ți reușește. Multe dintre startup-urile de la Sillicon Valley nu reușesc, dar asta e ok. Tu trebuie să accepți asta, tu așa înveți și crești. Important e să vrei, permanent să încerci lucruri noi”, a fost unul dintre îndemnurile lansate de Ludmila, care a povestit și despre structura unui departament de marketing într-o companie și cum se lucrează în echipă, de la analiza datelor, la crearea unui mesaj și până la promovarea lui.

Ludmila a mai spus că printre abilitățile la care tinerii ar trebui să lucreze este și faptul de a face prezentări bune, fie că asta urmează să se întâmple în fața unui public mai larg sau mai restrâns, în cadrul unei ședințe interne. Pentru cei care vor lucra mai mult cu datele, Excel-ul este un must have. De asemenea, abilitățile care vizează social media și măsurătorile care se fac acolo sunt la mare căutare acum. „O altă abilitate importantă este comunicarea cu oamenii, or marketing de unul singur nu poți face.”

„Eu am învățat unele lucruri mult mai târziu decât atunci când trebuia să le învăț. Doar când am mers în SUA am înțeles cât e de importantă aptitudinea de a face networking. Atât timp cât ești tânăr, trebuie să fii atent la construcția unui cerc de cunoscuți, specialiști, cu care să colaborezi, de la care să înveți. În aceeași ordine de idei, limba engleză e foarte importantă. Eu nu pot să-mi imaginez cum în ziua de azi poți fi specialist în marketing fără să înveți limba engleză. Eu am învățat-o, din păcate, mult mai târziu decât trebuia. O altă abilitate importantă este aptitudinea de a crea rapid conținut. Ca viitor specialist pe marketing, eu aș face conținut pe Instagram în fiecare zi, aș încerca să fac un podcast, un vlog – asta este, până la urmă, și aptitudinea de a comunica eficient”, au fost câteva dintre sfaturile lui Artur Gurău, antreprenor social și specialist în marketing digital, care a fost și el invitatul primului nostru eveniment.

Îl puteți urmări mai jos, integral, dacă nu ați reușit încă.

Urmează să abordăm și alte subiecte în edițiile următoare. Vă vom anunța curând!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente