Linkuri accesibilitate

„România se îngrijește de cetățenii Republicii Moldova, mai ales când sunt în nevoie”, spune șeful diplomației de la București


Bogdan Aurescu
Bogdan Aurescu

„România e alături de toți cetățenii Republicii Moldova indiferent de etnie când e nevoie, e un gest uman, de solidaritate”, a declarat ministrul de externe de la București, Bogdan Aurescu, într-un scurt interviu pentru G4Media.ro. Întors de la Chișinău, unde a însoțit echipa de 52 de români care vor ajuta medicii moldoveni în lupta cu coronavirusul, ministrul de Externe a spus că le-a transmis oficialilor locali că reformele pro-europene întârzie. „În ultimele luni am observat că reformele necesare în Republica Moldova nu s-au produs, or, e nevoie în sectoare cruciale și există critici de la UE și Comisia de la Veneția pentru încetinirea reformelor în domenii-cheie precum justiția, reforma audio-vizualului, administrație”, a mai declarat ministrul român de externe.

Joi, la Chișinău a sosit un grup de 52 de medici, asistenți medicali și alt personal, însoțiți de ministrul de externe și cel al apărării din România, și două camioane cu ajutoare, inclusiv măști, combinezoane de protecție, izolete și medicamente pentru pacienții infectați cu COVID-19. Medicii români au fost repartizați în spitale din Chișinău, Bălți și Cahul, pentru două săptămâni.

Tot joi, guvernul de la București a aprobat un ajutor umanitar, în valoare de 3,5 milioane de euro, pentru a sprijini Republica Moldova în lupta cu noul coronavirus.

România este singura țară care trimite medici în Republica Moldova pentru lupta contra infecției.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG