Pagina oficială a Municipiului Chișinău

În perioada 01-03 mai, curent, transportul public municipal va fi sistat

   3098

Primăria municipiului Chișinău informează că vineri, sâmbătă și duminică (01-03 mai, a.c.), transportul public municipal, troleibuze și autobuze, va fi sistat.

Măsura este aplicată în scopul prevenirii răspândirii infecției COVID-19 în rândul locuitorilor municipiului Chișinău.

Totodată, informăm că de luni, 04 mai 2020, activitatea troleibuzelor și autobuzelor va fi reluată în regim obișnuit, pe durata întregii zile, cu prezența taxatorilor și achitarea biletului de călătorie.

De asemenea, în vederea reducerii riscului epidemiologic de transmitere a infecției COVID-19, începând cu data de 4 mai 2020, în mijloacele de transport în comun din municipiul Chișinău, devine obligatorie acoperirea feței (nas, gură) cu mască, inclusiv măști improvizate sau alte materiale de protecție de unică folosință sau reutilizabile (fulare, eșarfe sau alte articole vestimentare).

Nerespectarea prevederilor/măsurilor stabilite de Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, constituie pericol pentru sănătatea publică și va servi drept temei de tragere la răspundere contravențională și/sau penală a persoanelor vinovate.