Nume
Parola
Vizualizări: 3220
APEL PUBLIC PRIVIND NECESITATEA UNOR MĂSURI PENTRU COLECTAREA ȘI GESTIONAREA EFICIENTĂ A DONAȚIILOR ÎN PERIOADA DE CRIZĂ
30 Aprilie 2020 — Platforma pentru Promovarea și Dezvoltarea Filantropiei (PPDF) salută eforturile autorităților, comunității donatorilor, mediului de afaceri și organizațiilor necomerciale implicate în donarea, colectarea și gestionarea fondurilor pentru combaterea și ameliorarea efectelor pandemiei COVID-19. În timp ce creșterea numărului de donatori individuali și a nivelului de filantropie în general în această perioadă este impresionantă, mai mulți factori, precum este cadrul legal actual cu privire la donație (Codul civil), pe de o parte, iar pe de altă parte donația filantropică (Legea nr. 1420/2002 cu privire la filantropie și sponsorizare), cât și alți factori, limitează mecanismul de filantropie în atingerea potențialului maxim. În această ordine de idei, PPDF propune câteva măsuri care ar putea fi întreprinse, în special de autoritățile publice, pentru a facilita dezvoltarea sectorului filantropiei și sponsorizării în Republica Moldova. Acestea se bazează pe câteva constatări formulate de către constituenții PPDF:

• Organizațiile necomerciale întâmpină bariere legale și limitări legate în special de neadaptarea legislației din domeniul filantropiei și sponsorizării (Legea nr. 1420/2002 și cadrul conex) la realitățile curente. Drept urmare, organizațiile necomerciale și agenții economici nu utilizează suficient aceste mecanisme sau le utilizează eronat și foarte rar. Printre carențele principale putem menționa: distincțiile importante dintre noțiunile de donație și de donație filantropică, care duc la efecte juridice diferite; delimitări neclare dintre conceptul de filantropie și sponsorizare în Legea curentă, mecanism de acordare a sponsorizărilor și de oferire a suportului filantropic, dar și a mecanismului de raportare a donațiilor filantropice nedezvoltate, etc.

• Regimul fiscal aferent donațiilor şi donațiilor filantropice/sponsorizărilor efectuate în folosul donatarilor, respectiv beneficiarilor donațiilor filantropice/sponsorizărilor, prevăzute de Codul Fiscal, nu stimulează suficient persoanele fizice şi agenții economici să facă donații și/sau să doneze în scopuri filantropice. În cazul donației în formă nemonetară (cu active), persoanele fizice și juridice care donează un bun se consideră că au vândut bunul donat și, respectiv, sunt obligate să plătească impozitul pe venit dacă prețul de piață al bunului donat este mai mare decât baza lui valorică. Agenții economici pot să-și deducă o parte din cheltuieli, însă doar pentru donații filantropice sau de sponsorizare. Începând cu 1 iulie 2016, plafonul cheltuielilor deductibile este 5%.

• Mecanismul de monitorizare a donațiilor și transparența donațiilor constituie elemente cheie pentru dezvoltarea fenomenului filantropiei în Republica Moldova. În prezent nu există un mecanism public coordonat prin evidență și control al utilizării donațiilor, inclusiv a fondurilor publice.


Recomandări:
1. Revizuirea amplă a întregului cadru normativ existent (în special: Legea cu privire la filantropie și sponsorizare 1420/2002 și cadrul legal conex: Prevederile cu privire la modul de confirmare a donațiilor pentru scopuri filantropice și de sponsorizare și Codul Fiscal. Strategia de Dezvoltare a societății civile (2018 – 2020) (obiectivul specific nr. II) prevede fortificarea și asigurarea veritabilă a condițiilor necesare pentru dezvoltarea mecanismelor de filantropie și sponsorizare în Republica Moldova.
2. Este oportună majorarea pragului deductibil al donațiilor filantropice până la 10%, aşa cum prevedea Codul Fiscal până în 2015. De asemenea, procedura de confirmare a donațiilor filantropice sau de sponsorizare este depășită și trebuie simplificată. În luna mai a anului 2018, Ministerul Justiției a inițiat consultări în domeniul activităților filantropice și de sponsorizare realizate în vederea asigurării independenței și durabilității organizațiilor necomerciale, care nu s-a finalizat cu nici o modificare legislativă. Recomandăm redactarea proiectului în colaborarea cu OSC-urile.
3. Îmbunătățirea mecanismului și procedurii de gestionare a banilor proveniți din donații și acțiunilor filantropice/sponsorizare, inclusiv și prin intermediul unei platforme electronice publice guvernamentale, pentru a putea monitoriza eficiența utilizării donațiilor obținute pentru combaterea și ameliorarea efectelor COVID-19.

În vederea excluderii actualelor impedimente generate de legislația discordantă din domeniul filantropiei și sponsorizării, PPDF vine cu un apel în adresa autorităților publice de a examina oportunitatea creării unui grup de lucru interdisciplinar și interministerial, cu participarea autorităților, organizațiilor societății civile, mediului de afaceri și altor grupuri interesate pentru elaborarea unui nou cadru normativ cu privire la filantropie și sponsorizare care va avea la bază cele mai bune practici europene și internaționale.