Linkuri accesibilitate

Sergiu Litvinenco respinge acuzațiile că face un joc politic vorbind de presiunile asupra magistraților


Sergiu Litvinenco
Sergiu Litvinenco

Deputatul formațiunii de opoziție PAS, Sergiu Litvinenco, a respins criticile Procuraturii Generale, care l-a acuzat că ar face „PR politic”, după ce a spus că deține informații despre „presiuni enorme” asupra judecătorilor Curții Constituțonale exercitate de „exponenții regimului Dodon”. Într-un comunicat intitulat „Justiție pe Facebook nu se face”, procuratura spune că l-a invitat pe Litvinenco și pe șefa sa de partid, Maia Sandu, să depună un denunț, dacă dețin informații, acuzându-i pe cei doi de declarații „iresponsabile și contraproductive”. Este un comunicat „pe jumătate fals și plin de etichetări politice la adresa celor care-l critică pe Dodon”, a răspus Litvinenco, precizând că va face denunțul la procuratură în zilele următoare, dar cu precauție, pentru că se teme de „persecutarea politică” a surselor sale. Mai mulți politicieni au spus joi că membri ai Curții Constituționale ar fi filați și supuși unor verificări după ce au schimbat conducerea instituției și au suspendat un controversat acord de împrumut încheiat de guvern cu Rusia și ratificat de majoritatea parlamentară apropiată președintelui Igor Dodon. Instanța se pregătește să examineze acordul pe fond pe 7 mai.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG