15 milioane de lei, alocate din Buget pentru Programul activităţilor de reintegrare a ţării în 2020. Vezi ce prevede acesta

Guvernul a aprobat, astăzi, Programul activităţilor de reintegrare a ţării pentru anul 2020. Acesta prevede alocarea unei sume totale de 15 milioane de lei în anul curent, pentru implementarea a 42 de proiecte de modernizare și dezvoltare a instituțiilor din sistemul educațional, dar și în domeniul culturii, sportului, reabilitarea apeductelor și iluminarea stradală.

Foto: UNIMEDIA

Potrivit viceprim-ministrei pentru reintegrare, Cristina Lesnic, cele 42 de proiecte au fost selectate din 120 de propuneri care au fost adresate pentru concurs, unei Comisii speciale, formate din mai multe instituții naționale, printre care Ministerul Finanțelor, cel al Economiei, cel al Justiției, Cancelaria de Stat și CNA.

Valoarea totală a proiectelor este de 15 milioane de lei, iar banii au fost incluși în Bugetul de Stat. Sumele alocate urmează a fi valorificate până la încheierea anului bugetar curent.

„Proiectele vor fi implementate în special în localitățile amplasate în zona de securitate, iar de rezultate vor putea beneficia locuitorii atât din partea dreaptă, cât și din stânga Nistrului”, a menționat Cristina Lesnic.

Printre activitățile ce urmează a fi implementate se numără și următoarele:

- acordarea unui ajutor material unic în sumă de 100 mii lei, destinat dotării liceelor teoretice din oraşele Tiraspol, Bender, Grigoriopol, Dubăsari, Rîbniţa, Gimnaziului internat din oraşul Bender, gimnaziilor din satele Corjova şi Roghi, raionul Dubăsari - în total 800 de mii de lei;

- procurarea unei unități de transport (autobuz pentru transportarea elevilor) pentru Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, oraşul Dubăsari - 515 mii lei;

- reparația capitală a Gimnaziului „Anatol Codru” din comuna Molovata Nouă, raionul Dubăsari - 92 mii lei;

- crearea Centrului de tineret în satul Mălăieștii Noi, raionul Criuleni - 500 mii lei;

- modernizarea Oficiului medicilor de familie Cocieri, raionul Dubăsari (dotarea cu utilaj medical) - 180 mii lei;

- schimbarea sistemului de încălzire în sediul Inspectoratului de poliție Bender - 500 mii lei;

- schimbarea geamurilor și ușilor în clădirea Statului Major al Batalionului nr.1 independent al Forțelor de Menținere a Păcii, amplasat în comuna Cocieri, raionul Dubăsari - 495 mii lei;

- extinderea rețelelor de iluminat stradal în satul Varnița, raionul Anenii Noi - 695 mii lei;

- Instalarea unui turn de apă potabilă în satul Doroțcaia, raionul Dubăsari - 300 mii lei;

- dotarea cu mobilier și containere sanitare a unităților militare ale Forțelor de Menținere a Păcii ale Republicii Moldova amplasate în Zona de Securitate - 660 mii lei.

Toate cele 42 de proiecte finanțate din Bugetul de stat, precum și sumele alocate pentru fiecare în parte, le puteți vedea mai jos, în anexa proiectului Programului activităţilor de reintegrare a ţării pentru anul 2020:

În perioada 2011-2019, au fost finanțate circa 393 de proiecte.


Pub