Moldova.org continuă campania #mediciinoștri prin care cititorii noștri aduc mulțumiri medicilor pentru grija pe care o au. În continuare, citiți încă două istorii trimise de cititorii noștri.
Vladislav Brașoveanu
Nu greșesc dacă afirm că Domnul Doctor Vlad Brașoveanu este cel mai bun transplantolog din România, fiind studentul Profesorului Irinel Popescu din București, cel care a pus bazele transplantologiei în România.
Domnul Doctor Vlad Brașovean este basarabean, și-a făcut studiile în România și s-a stabilit aici. Este doctor chirurg în transplantologie la Spitalul Clinic Fundeni din București.
A salvat mii de oameni datorită operațiilor de transplant de ficat pe care le face, tata fiind unul dintre ei.
Noi acum suntem o familie împlinită, pentru că tata este în viață, și asta doar datorită acestui doctor de la Dumnezeu, care împreună cu echipa sa de la Spitalul Fundeni, au reușit o operație cu succes.
Parcă țin minte și acum prima noastră întâlnire în care eu aveam atâtea emoții, aveam atâtea întrebări per minut și nu știam cum să-l întreb, exemplu: „dar dacă tata nu va rezista operației?”, ca dumnealui în fix trei cuvinte să mă lămurească și să-mi și insufle încredere. Am plecat liniștită și împăcată, simțind că anume Domnul Doctor Brașoveanu l-ar putea salva pe tata. Așa s-a și întâmplat. Deși operația a durat aproximativ 9 ore, a fost una cu succes. Tata este bine. Au trecut deja 5 ani de la acea mare zi pentru familia noastră și în fiecare an noi îi sărbătorim de două ori ziua sa de naștere.
Domnul Doctor este un OM cu literă mare. Cu un caracter dur, dar foarte optimist și cu un simț al umorului foarte dezvoltat.
Pentru familia noastră Domnul Doctor Brașoveanu și echipa sa sunt medici trimiși de Dumnezeu pe pământ!
Alesea Brînzilă, București
Lilia Casian
Doamna Lilia Casian a venit la noi nu de mult, e un tânăr specialist. Să vă spun drept, noi eram la alt medic, și la început mă temeam să schimb medicul de familie, dar acuma m-am obișnuit și sunt foarte mulțumită. Și ea este super, e bravo! Chiar și pe Facebook când îi scriu îmi răspunde permanent. Noi acuma suntem infectați cu Covid, ea ne duce evidența, ne sună permanent, ne informează, ne trimite videouri. Ne întreabă de starea de sănătate. Răspunde la orice. Chiar dacă e tânără specialistă, s-a manifestat foarte foarte bine. Și cu copiii se poartă foarte bine, îi liniștește. Acuma am și atacuri de panică, iar ea foarte mult m-a încurajat, e și un psiholog foarte bun.
Iulia Vrabii, Sîngera
Așteptăm istoriile tale despre medici la [email protected]!