Linkuri accesibilitate

Președintele Vladimir Putin a extins până pe 11 mai perioada nelucrătoare în Rusia


Vladimir Putin
Vladimir Putin

Președintele rus Vladimir Putin a extins până pe 11 mai perioada nelucrătoare în Rusia pentru a încetini răspândirea infecției de COVID-19. La o videoconferință cu guvernatorii de regiuni, liderul rus a mai spus că punctul culminant al epidemiei în țara sa încă nu a trecut. În mai multe regiuni a fost introdus regimul de carantină, după ce, în ultimele zile, Rusia înregistrează creșteri zilnice record atât în cazul numărului de infecții noi, cât și a numărului de decese atribuite noului coronavirus. Cu încă 72 de decese anunțate marți, numărul total a ajuns în Rusia la 867, iar numărul infecțiilor a crescut cu 6 411, depășind 93 de mii. Opoziția rusă a criticat mereu autoritățile, acuzându-le că ar ascunde adevărata amploare a epidemiei. Tot marți, Putin a cerut guvernului de la Moscova să-i prezinte în două zile un calendar al elaborării vaccinului contra noului coronavirus, după ce medicul sanitar șef, Anna Popova, a spus că abia la vară se va ști când poate fi gata vaccinul rusesc.

XS
SM
MD
LG