Încă o sesizare la Curtea Constituțională pe creditul rusesc, depusă de Platforma DA

Deputații de la Platforma DA au depus o sesizare la Curtea Constituțională ce vizează Acordul privind contractarea creditului rusesc în valoare de 200 de milioane de euro, ratificat săptămâna trecută de către Parlament. Opoziția consideră unele prevederi ale Acordului drept neconstituționale și solicită magistraților de la Înalta Curte să verifice acest lucru.

Foto: UNIMEDIA

„Interesul nostru național a fost scos la mezat prin acest Acord. Guvernului și Parlamentului li se impută încălcarea principiului legalității constituționale, atentarea la suveranitatea statului, încălcarea principiului separării puterilor în stat, lipsa diligenței, impuse de lege, la asigurarea securității financiare și economice a Republicii Moldova”, a declarat, la o conferință de presă, liderul Platformei DA, Andrei Năstase.

Opoziția parlamentară este nemulțumită, în special, de prevederea ce obligă Moldova să admită la concursuri publice și firme rusești, pentru realizarea proiectelor de infrastructură, pentru care era destinația inițială a creditului, dar și de lipsa unor prevederi clare privind soluționarea eventualelor litigii.

„Guvernul a acționat neprofesionist, acceptând un acord în condiții paguboase. Federația Rusă obține în mod nejustificat o poziție mai avantajoasă, în detrimentul interesul nostru național, inclusiv în ce privește alegerea unei instanțe ce ar examina eventuale litigii”, a adăugat Năstase.

La rândul său, premierul Ion Chicu a declarat, în Parlament, că prevederile Acordului nu aduc atingere securității economice, iar eventuale litigii nu pot fi examinate decât în instanțe internaționale recunoscute. Totodată, șeful statului Igor Dodon afirmă că sesizările depuse la Curtea Constituțională sunt de ordin politic, opoziția fiind nemulțumită că banii vin anume din Federația Rusă. „Dacă era un împrumut de la orice altă țară, nimeni nu ar fi avut nicio întrebare”, a spus Igor Dodon.

Pe 23 aprilie 2020, Curtea Constituțională a suspendat acțiunea, inclusiv procedura de intrare în vigoare, a Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Federației Ruse și Guvernul Republicii Moldova privind contractarea împrumutului de 200 de milioane de euro, în baza unei sesizări depusă de un deputat din grupul pro-Moldova. Cauza în fond urmează a fi examinată la una dintre următoarele ședințe ale Înaltei Curți.


Pub