(video) Klaus Iohannis: O delegație de medici, materiale de protecție, medicamente din România, urmează să vină în ajutor Republicii Moldova, pentru a face față pandemiei Covid-19

Președintele României, Klaus Iohannis a avut astăzi, 27 aprilie, o nouă ședință privind măsurile de gestionare a epidemiei Covid-19, la Palatul Cotroceni. În cadrul ședinței, președintele a menționat și despre două măsuri de ajutorare a Republicii Moldova prin oferirea de echipament medical, măști de protecție, dar și delegarea unei echipe de medici și personal medical, care ar urma să ajute medicii din spitalele noastre să treacă mai ușor peste pandemia Covid-19.

Foto: presidency.ro

„În Republica Moldova situația este complicată și România care se consideră un partener extrem de important, credem noi că cel mai important al Republicii Moldova, va pregăti și va implementa în câteva zile două măsuri importante”, a declarat președintele României, Klaus Iohannis.

„Prima, o echipă de medici și personal medical se va deplasa în Republica Moldova, pentru a ajuta spitalele de acolo, pentru a ajuta personalul medical și medicii de acolo să facă față mai bine acestei epidemii. O a doua acțiune va consta în trimiterea de măști, materiale sanitare, materiale de protecție, medicamente din rezerva noastră în Republica Moldova, pentru a ajuta cetățenii de acolo să treacă mai ușor peste această epidemie”, a mai adăugat președintele.

Amintim că în Republica Moldova, până la această oră au fost înregistrate 3408 cazuri, dintre care 925 persoane s-au vindecat, iar 101 persoane și-au pierdut viața din cauza Covid-19.


Pub