Un bărbat din satul Văratic, Ialoveni, a plecat de acasă și nu s-a mai întors. Rudele îl caută cu disperare

O femeie din satul Văratic, raionul Ialoveni, își caută feciorul care a dispărut de acasă de aproape o săptămână și nu a mai dat de veste.

Foto: IP Ialoveni

Potrivit poliției, mama acestuia a sesizat poliția din Ialoveni la data de 24 aprilie anul curent, pe faptul că fiul său de 42 de ani, pe nume Ruslan Iachim, a dispărut de acasă de pe 21 aprilie și nu a mai revenit.

Femeia a relatat că în dimineața zilei de 21 aprilie, acesta ar fi mers în vizită la o rudă, acolo a muncit împreună cu alți consăteni, ulterior aproximativ la ora 17:00 au plecat spre casă. În drum spre casă s-au întâlnit cu un alt consătean care i-a invitat la el să consume băuturi alcoolice. Aproximativ la ora 21:00 bărbatul de 42 ani împreună cu alt vecin, din declarațiile vecinului, ar fi plecat acasă. Însă acasă la părinți el nu a ajuns.

Până la acest moment, poliția a audiat mai mulți locuitori ai satului Varatic, prieteni și rude, au fost verificate locurile posibile de aflare ale lui, au fost verificate fâșii forestiere din preajma localității, a fost transmisă orientare în întreaga țară.

Careva rezultate despre locul aflării persoanei dispărute încă nu sunt.

La momentul dispariției, din declarațiile părinților, bărbatul era îmbrăcat în pantaloni cafenii, jachetă albă și încălțat în pantofi negri. Are 1,70 m înălțime, păr scurt șaten, ochi albaștri, corpolență medie.

Pe cazul dat a fost inițiat proces penal în cadrul căruia urmează a fi efectuate acțiuni de urmărire penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Totodată, cei care cunosc locul aflării bărbatului de 42 de ani, sunt rugați să apeleze serviciul unic de urgență 112 sau numărul de telefon 068244443.


Pub