Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Asigurarea funcționalității liniilor telefonice pentru oferirea suportului persoanelor în zona de risc, în contextul COVID-19

   1850

Primăria Chișinău informează că Centrul de informare - linia verde a Direcției generale asistență socială și sănătate, activează în regim normal, iar persoanele care se confruntă cu situații dificile, cauzate de epidemia COVI-19, pot solicita în continuare asistență la numerele de telefon: 0800 00080, 0800 00090 și 022 27-27-14.

Informații în acest sens au fost oferite în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale de către Tatiana Bucearschi, șef al Direcției generale asistență socială și sănătate.

Precizările au fost făcute după ce pe parcursul săptămânii trecute, 3 membri ai Grupului de voluntari „Inițiativa Împreună Împotriva COVID-19", implicați în procesul de recepționare a apelurilor telefonice de la cetățeni și distribuirea pachetelor cu produse alimentare la domiciliile beneficiarilor, au fost infectați cu coronavirus de tip nou.

Ca urmare a fost dispusă testarea a 30 de voluntari. Actualmente, aceștia sunt izolați la domiciliu, iar încăperile și depozitele cu produse, au fost dezinfectate.

Menționăm că în perioada 20 - 24 aprilie, a.c., la liniile verzi ale Direcției generale asistență socială și sănătate, au fost recepţionate de la cetăţenii municipiului Chişinău,  111 apeluri (în total, pe perioada activităţii, au fost recepţionate - 1075 apeluri). Dintre acestea 67 de cazuri au fost soluţionate, iar 44 sunt în proces de soluţionare.