E foarte ușor să fii ”analist politic” în Republica Moldova – nu e nevoie de diplome prestigioase, nu e nevoie să-i studiezi pe filozofii antici sau doctrinele politice moderne, să răscolești mormane de date statistice sau să monitorizezi migălos implementarea programelor de guvernare. Nu, pentru a nu avea iluzii cu privire la comportamentul politicienilor moldoveni și a prezice acțiunile lor, e suficient să pornești doar de la TREI axiome:
1. Politicienii moldoveni sunt minciunoși. Ei deschid gura în public numai pentru a minți;
2. Politicienii moldoveni au un singur scop – să transforme puterea politică în bani furați de la propriii alegători;
3. Regulile de comportament în interiorul pretinselor ”partide” politice, precum și în ”coalițiile de guvernare”, sunt preluate de la Grupările Criminale Organizate (GCO).
Aplicarea acestor trei axiome ne aduce la concluzia univocă, cum că guvernările noastre, pe durata ultimelor două decenii, au constituit aceiași Grupare Criminală Organizată (”mafie”, dacă doriți), specificul cărei este determminat de necesitatea mimării democrației politice, a alegerilor, pentru a păstra aparențele unui stat de drept în scopul legitimizării externe.
Germenii acestui sistem au apărut sub ”pălăria politică” a PCRM în frunte cu Vladimir Voronin, după ce (super)deștepții moldoveni i-au asigurat acestui partid majoritatea constituțională în urma scrutinului din 25 februarie 2001. Drept urmare, până la șocul din 7 aprilie 2009, PCRM a fost singura ”crîșă” politică a ”căsuței noastre – cuibușor de nebunii”. Și e firesc, că fenomenul Plahotniuc, alături de justiția docilă și coruptă, mass media cenzurate și ”schemele” de estorcare a veniturilor ilicite, puteau să apară și să se consolideze numai sub oblăduirea lui Voronin.
Situația s-a schimbat în urma șocului din 7 aprilie 2009. Pe de o parte, Vlad Plahotniuc a ieșit de sub controlul politic din partea lui Voronin. Pe de altă parte, au trecut timpurile când un singur partid putea asigura monopolul asupra puterii.
A urmat faza când, ”păpușarul” Vlad Plahotniuc a ieșit din umbră și, fiind inoculat în coalițiile ”pro-europene”, a dus situația până la demisia, la 29 octombrie 2015, a Guvernului, condus de Valeriu Streleț. După acesata, GCO în frunte cu Plahotniuc a sugrumat definitiv partidele, reprezentate în Parlament, și ”păpușarul” s-a cocoțat deasupra întregului sistem politic și a statului.
Aici se cere de menționat că PLDM, în pofida tuturor greșelilor comise de Filat, devenite fatale pentru partid, a mai încercat să opună rezistență lui Plahotniuc anume în calitate de partid politic. Pe când PCRM, la 5 martie 2013, a votat pentru demisia Guvernului Filat, iar PSRM, în frunte cu Igor Dodon, la 29 octombrie 2015 – pentru demisia Guvernului Streleț. Prin aceasta ambele structuri au demonstrat că nu sunt partide politice, ci niște scule docile ale lui Plahotniuc.
Diferența între Voconin și Dodon este că primul l-a născut pe Plahotniuc. Pentru ca apoi, Plahotniuc să-l lanseze pe Igor Dodon – cu șanse șubrede de a trece pragul electoral, pe bolta politică autohtonă în urma scrutinului din 30 noiembrie 2014 – de ce, oare, Renato Usatâi tace mâlc despre detaliile și circumstanțele eliminării sale din cursa electorală înainte de acel scrutin?
Eliminare, în urma căreia Renato, fără a încerca să-i scoată în piață zecile de mii de susținători reali la acel moment, s-a cărăbănit cumincior la Moscova, iar Igor Dodon, agent rus cu acte-n regulă, a devenit lider al celei mai numeroase fracțiuni în Parlament.
Totuși, GCO în frunte cu Plahotniuc nu putea ignora existența ”democrației politice”. Drept urmare, nici el n-a reușit să devină Prim-ministru, și nici n-a putut să-l facă pe Marian Lupu – candidatul DPM, ”președinte” de buzunar. În schimb, fiind sigur pe subordonarea lui Dodon în ierarhia GCO, Plahotniuc, temându-se de Maia Sandu, l-a făcut pe Igor Dodon ”președinte” – cineva mai ține minte acelea cinci ”suspendări” ale lui Dodon? Pe când Pavel Filip, în calitate de ”prim-ministru”, a executat docil toate indicațiile lui Plahotniuc, până la momentul evadării ultimului.
E trist de constatat, dar pe fundalul altercațiilor banditești în jurul puterii, a degradat și societatea per ansamblu. E suficient să ne aducem a minte cine au devenit ”purtătorii adevărului în ultima instanță”, – ucigașul Vitalie Proca cu destăinuirile lui de la Jilava; ”bancherul negru” Gherman Gorbunțov cu cetățenia lui moldovenească; Ilan Șor cu gențile lui; Renato Usatîi în calitate de principalul aruncător de fecalii peste gardurile politice etc. – ”parcurs european” se numește. Să te miri după aceasta că lumea normală, pe durata aflării acestei GCO la putere, fuge din Moldova?
”Eroismul” lui Igor Dodon din 8 iunie 2019 s-a datorat nu dorinței lui sincere de a distruge GCO, în care el era pionul lui Plahotniuc, și de a porni pe calea reclădirii statului de drept. Nu, Plahotniuc a subestimat dependența lui Dodon față de Kremlin, care i-a ordonat lui Dodon să se unească cu Blocul ”ACUM” pentru eliminarea lui Plahotniuc.
Drept urmare, Plahotniuc a plecat, iar ”corpul” decapitat al GCO a trecut printr-o perioadă de resetări obscure, soldate cu crearea unui front comun împotriva Guvernului Maiei Sandu și a Blocului ”ACUM” – nu e cazul să uităm că deja, la 8 iulie 2019, Ion Chicu a devenit ”consilier prezidențial”, cumpărându-și sacoul de viitor Prim-ministru. Așa că la moment, GCO și-a asigurat continuitatea în baza aceleiași uzurpări ai puterii de stat. Iar Igor Dodon, profitând de nenorocirea COVID-19, își face campanie electorală. De, Plahotniuc s-a temut de Maia Sandu în 2016, Igor Dodon se teme-n 2020.
Revenind la esența acestei GCO, și la cele trei axiome, este lesne de înșeles de ce această GCO în frunte cu Plahotniuc, n-a făcut nimic, în comun cu pritenul său de la Kiev, Piotr Poroșenko, pentru soluționarea conflictului Transnistrean – businessul comun era și rămâne mai presus de orice ”geopolitică”!
Este lesne de înțeles de ce a fost sabotată implementarea AA cu UE – idiot trebuie să fii ca să-ți tai craca de sub tine prin crearea justiției independente!
Și este absolut clar că ”garanții parcursului european” din PDM, ajunși în colaiția cleptocrată, foarte bine se înțeleg cu agentul rus Igor Dodon. Respectiv, ei sunt gata să voteze, cu tot cu pașapoartele lor românești, sacrificarea definitivă a Moldovei în schimbul păstrării posibilității de a fura nestingherit, și a garantării securității personale – Putin are nevoie de suveranitatea Moldovei și de transformarea ei într-un cap de pod împotriva NATO. Pe când hoțiile lor locale nu-l deranjează deloc – e o normalitate pentru ”Russkii Mir”.
Votarea, la 23 aprilie curent, în Parlamentul Republicii Moldova cu aprobarea creditului (electoral) rusesc, cu tot cu capcana din Art. 7(20), mai lasă semne de întrebare?
În urma celor întâmplate pe durata anului 2019 putem concluziona, că ”dăinuirea mafiei” nu poate fi întreruptă prin alegeri parlamentare – prea iluzorii sunt șansele de a obține o majoritate parlamentară sănătoasă în condițiile statului recaptivat de GCO cu Dodon în frunte. În special, când îi văd pe cei tineri, neschilodiți de sistemul comunist, cum se aranjează cumincior la coadă ca să pupe și să se hrănească din laba puterii.
Atunci ne rămân, teoretic cel puțin, fie ”maidanul moldovenesc”, fie detronarea lui Dodon în urma alegerilor prezidențiale.
Nu am iluzii, și nu m-a contrazic cu cele spuse despre alegerile parlamentare. Pur și simplu, la alegerile prezidențiale, în turul doi, tabloul devine ”alb-negru”, – în loc de multitudinea de partide, totul se focalizează asupra doi candidați. Pe când minciunile, tradările și aroganța lui Dodon sunt atât de evidente, încât dement trebuie să fii ca să nu-i cauți o alternativă.
Detronearea lui Dodon (decapitarea mafiei) va deschide perspectiva pentru curmarea ”dăinuirii mafiei” prin resetarea din temelie a proiectului de statalitate a Republicii Moldova – asta cu condiția că vom învăța din greșelile comise pe durata Guvernului Maia Sandu și nu numai.
Lui Abraham Lincoln, al 16-a Președinte al SUA, îi aparțin mai multe expresii cu conținut profund. Una din ele sună așa: ”The Ballot is stronger than the bullet” (Buletinul e mai puternic decât glontele). Să vedem, mai la toamnă, cum vor ochi, cu buletinul, urmașii lui Ștefan.
În caz contrar, vom fi nevoiți să recunoaștem, că expresia lui George Bernard Shaw – ”Democracy is a device that ensures we shall be governed no better than we deserve” (Democrația este un instrument care asigură că noi nu vom fi guvernați mai bine decât merităm) – are un sens și mai profund, decât cea a lui Abraham Lincoln.
Oazu Nantoi / cotidianul.md
CITEȘTE și Silviu Tănase: Soarta politică a lui Igor Dodon este în mâinile Curții Constituționale
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
