(video) Președinta Curții Constituționale, către conducerea statului, autorități și partide: Renunțați la intențiile „nobile” de a telefona și de a recomanda soluții judecătorilor

Noua președintă a Curții Constituționale, Domnica Manole, a susținut un briefing de presă, astăzi, după numirea sa în funcție. Aceasta a vorbit despre motivele care au determinat judecătorii CC să acorde vot de neîncredere fostului președinte, Vladimir Țurcan, și să îl destituie din funcție, dar și despre activitatea de mai departe a Curții.

Foto: bizlaw.md

Președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, a dat asigurări că va onora obligațiile care îi revin conform noii funcții: „Este o funcție care pune în sarcina mea obligații și responsabilități deosebite și pe care mă voi strădui să le onorez”.

Magistrata a explicat motivele care au stat la baza evenimentelor produse ieri, în cadrul CC: „Discuția dintre cei doi demnitari de stat care a pus la îndoială independența CC și a judecătorilor săi, dar și a sensibilizat opinia publică, nu a putut rămâne fără reacție din partea judecătorilor CC. Și ca efect al acestei reacții, au fost adoptate cele două hotărâri ale CC, prin care fostului președinte i s-a acordat vot de neîncredere și a fost ales un nou președinte”.

„Din această nouă funcție vin să asigur societatea și autoritățile publice că CC își exercită atribuțiile de garantare a supremației Constituției și nu tolerează intervenții în activitatea sa. Fac apel către persoanele din conducerea statului, autoritățile publice și partidele politice, să renunțe la intențiile nobile de a telefona, de a recomanda soluții sau de a se informa din prima sursă. Acest gen de convorbiri sunt de natură să știrbească autoritatea CC și judecătorilor”, a subliniat Domnica Manole.

„Și mai periculoase pentru statul de drept, pentru supremația Consitituției sunt îndoielile, critica publică, de către persoanele cu funcție de înaltă demnitate publică, a actelor emise de CC, deoarece le insuflă oamenilor neîncredere în Constituție, stat, autorități și în viitor. Curtea vorbește cu alte autorități publice și conducătorii acestora prin intermediul actelor pe care le vorbește. Actele CC sunt definitive și nu pot fi atacate”,a mai punctat noua președintă a Curții Constituționale.

Totodată, potrivit magistratei, „actuala componență a Curții depune eforturi substanțiale petru a restabili încrederea în CC după evenimentele din iunie 2019”: „Studierea praciticii altor țări relevă că în activitatea CC apare necesitatea discutării diferitor probleme pentru societate, care prezintă interes sporit, cu reprezentanții diferitor autorități ale statului – ai Parlamentului, Guvernului, Președinției. CC menționează că este transparentă în activitatea sa și acest gen de întrebări nu pot fi discutate în mod particular, ci doar cu implicarea întregii componențe a Cuții și exclusiv în incinta CC. Orice discuții pe marginea dosarelor aflate în procedura CC sunt categoric excluse. CC nu va admite nicio ingerință în activitatea sa din partea politicului sau altor persoane”.

Urmăriți briefingul integral:

Amintim că ieri, judecătorii Curţii Constituţionale l-au destituit din funcție pe președintele CC, Vladimir Țurcan, ca urmare a exprimării votului de neîncredere, de către Nicolae Roșca și Liuba Șova. Fotoliul acestuia a fost ocupat de magistrata Domnica Manole.


Pub