Doi polițiști de frontieră, suspectați că au furat copaci decorativi cu mașina de serviciu

Un antreprenor din satul Bulboaca, raionul Briceni, s-a plâns la procuratură pe doi polițiști de frontieră, pe care îi acuză că i-au furat copaci decorativi din pepiniera pe care o deține.

Foto: Garden-Zone.ro

Incidentul a avut loc ieri, 23 aprilie 2020, în jurul orei 19:00, în satul Bulboaca, raionul Briceni. Reclamantul este un antreprenor care deține o pepinieră la marginea localității, aflată în apropiere de frontiera moldo-ucraineană. Acesta s-a adresat cu o plângere la procuratură în care a denunțat doi polițiști de frontieră că i-ar fi furat mai mulți copaci decorativi Tuia.

Potrivit procurorului raionului Briceni, Victor Comerzan, cei doi au fost surprinși în timp ce sustrăgeau plantele de către unul dintre părinții reclamantului, care a sunat la 112. Din spusele lui, cei doi erau în orele de serviciu, cu mașina de serviciu și se aflau în misiunea de patrulare a zonei de frontieră.

Polițiștii de frontieră au fost identificați, însă nu-și recunosc vina.

Solicitată de UNIMEDIA, ofițera de presă a Poliției de Frontieră, Raisa Novițchi a declarat că PF s-a autosesizat pe faptul investigațiilor efectuate de către reprezentanții IP Briceni, precum că doi polițiști de frontieră ar fi implicați în comiterea infracţiunii de sustragere a copacilor decorativi.

Reprezentanta Poliției de Frontieră confirmă faptul că cei doi angajați erau în timpul serviciului și aflarea acestora în zonă era în conformitate cu dispoziția de serviciu.

„În acest sens, Direcția inspecție efectiv a Poliției de Frontieră va sprijinii informațional organul de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor ilegalității invocate. Totodată, vor fi demarate anchete de serviciu pe numele polițiștilor de frontieră, prin care vor fi cercetate toate împrejurările privitoare la incidentul dat”, a menționat Raisa Novițchi.


Pub