Regimul totalitar comunist a prigonit bisericii, comunitățile de credincioși, iar ateismul era promovat la nivel de politică de stat. Religia era numită de Marxs opium pentru popor, iar copiii erau învățați încă de la școală că Dumnezeu nu există.

„Ca în cazul oricărui sistem titalitar, s-a încercat nivelarea omului, care nu se poate face cât omul are demnitate, iar demnitatea este zdrobită atunci când este zdrobită credința lui. În momentul în care nu se poate accepta diferența și ierarhizarea specifică oricărei structuri sociale, când în lanul de porumb niciunul nu se poate duce mai înalt, este nevoie de o nivelare și asta se poate face doar cu distrugerea forului intern al omului. Pe de altă parte, vroiau să distrugă imaginea lui Dumbezeu și să o înlocuiască cu modelul lor, exact ca să folosească ideologia lor ca pe un opium de manipulare a poporului”, a menționat scriitoarea Moni Stănilă.

Pe de altă parte, sociologul și jurnalistul Vitalie Sprânceană consideră că atunci când se referă la religie ca la un opium al poporului, Marxs are în vedere semnificația politică a religiei și nu prea intră în esența ei teologică. „Pe partea ideatică, URSS nu e un caz singural, retorica ateistă a partidului bolșevic e o parte a normalității științifice a vremii. Ethosul bolșevic nu e prea departe de un fel de monedă curentă în discuțiile științifice. Modernitatea intră în conflict cu religia”, a menționat Vitalie Sprânceană.

Potrivit acestuia, „la nivel de ierarhie bisericească, instituțiile au colaborat, iar rezistența a ținut mai mult de credința populară, la nivel de comunitate”:

Moni Stănilă confirmă faptul că au existat și situații de colaborare între Biserică și instituțiile statului, dar pe de altă parte, într-o măsură mai mare, aceasta a fost prigonită, iar dovadă a acestui fapt sunt numeroasele cazuri în care lăcașele sfinte erau închise sau transformate în muzee, depozite sau chiar grajduri, cărțile sfinte - arse, iar icoanele ascunse de mireni, pentru a nu fi distruse: „ Oricum nu am încerca să o dăm, a fost o prigoană clară împotriva Bisericii, iar acest lucru cumva a întărit-o”.

„Nu doar creștinii ortodocși au avut de suferit în acea perioadă. S-a întâmplat și cu adepții multor alte culte. Un întreg grup religios al martorilor lui Iehova a fost deportat într-o singură noapte în Siberia, în 1951. Până la cel de-Al Doilea Război Mondial numai în Chișinău au existat peste 70 de case de rugăciuni ale evreilor și au rămas cu o singură sinagogă în Chișinău. La fel s-a întâmplat și cu catolicii, au rămas cu catedrala din Chișinău doar și până în ziua de astăzi nu au reușit să-și recupereze proprietățile naționalizate atunci”, a constatat Eugenia Crețu, gazda dezbaterilor.

Totodată, Vitalie Sprânceană observă că „grupurilor protestante și non-ortodoxe le-a fost mai ușor să reziste perioadei sovietice, pentru că în cazul lor, modul de oficializare a slujbelor de organizare a comunității religioase era mai simplu și mai modular, nu aveau nevoie de preot, de atâta atributică, iar partea de ritual era mai puțin importantă”. Dar, aexistat și acolo colaboraționism: „Atunci când în anii 60, autoritățile au încercat să adune toate cultele protestante sub o umbrelă, Uniunea Bisericilor Evagheliste Creștin-Baptiste, o parte din pastori au decis să-și declare loialitatea față de regimul sovietic, o altă parte au decis să treacă în subterană și să se opună unei asemenea strategii”.

În cadrul dezbaterilor a participat și ambasadorul Poloniei, țară în care biserica catolică a fost una dintre cele mai puternice mișcări anticomuniste, alături de celebrul sindicat Solidaritatea. „Încă înainte de 1945, poporul nostru era obligat cumva să lupte pentru independență. Suntem un popor care în ultimii 250 de ani a trebuit fie să apere, fie să recâștige independența. În secolul XIX, statul ca atare a dispărut, dar exista națiunea, poporul, iar când a venit momentul anului 1945 și după sosirea sistemului comunist, eram deja un popor în care eram învățat cu situația în care trebuia să luptăm. Totodată, sistemul comunist era un sistem străin, a fost adus prin forță de armata unui alt stat, care spune că ne-a eliberat, dar după asta nu prea s-a întors acasă și ne-a introdus sistemul său. Sunt și alte elemente, legate de structura Bisericii romano-catolice din Polonia, specificul acesteia, relațiile între puterea bisericească și cea statală și rolul personalităților, care au refuzat să colaboreze cu sistemul comunist. Biserica a devenit și un adăpost al libertății”, a relatat excelența sa, Bartlomiej Zdaniuk.

„Dacă aș încerca să compar nazismul și comunismul, nazismul a luptat împotriva lui Iahve, Dumnezeul evreilor, iar comunismul a luptat împotriva tuturor Dumnezeilor. Comunismul este cu atât mai periculos cu cât a distrus societatea prin aservire și prin a o perverti. Comunismul a adus societatea într-un gen de alienare. O parte din tradiția istorică face ca Biserica să fie aservită statului și din cauza aceasta, rezistența a coborât la bază. Nu cred că îi putem spune o rezistență populară, este una aproape genetică, omul rezistă prin sistemul de valori”, a menționat Eugenia Negru, profesoară de istorie la liceul Prometeu.

Revenind la realitățile zilelor noastre, jurnalistul Vasile Botnaru se întreabă „cine sunt adevărații comuniști, cei care au prigonit Biserica sau cei de astăzi, care încearcă să o îmblânzească și Biserica nu poate să nu răspundă afirmativ”: „În exemple elementare, haideți să aducem împreună focul haric pentru că Biserica nu are venituri acum sau hai să dăm salarii. Ce fel de colaborare este cea de acum, e alternativa prigoanei, s-a adaptat și comunismul și Biserica? Sau Biserica neprigonită este mai vulnerabilă?”

„Potrivit Constituției RM, Statul și Biserica ar trebui să fie separate, dar am văzut suficienți preoți, episcopi și chiar mitropoliți care au susținut partide, politicieni, inclusiv la alegeri”, a menționat Eugenia Crețu, întrebând dacă politicienii profită de Biserică și dacă își fac capital pe seama credinței.

„E o dilemă foarte veche, pe care noi încă nu am rezolvat-o, un fel de luptă, ciocnire, în care aceleași întrebări primesc diferite răspunsuri. De peste 100 de ani, societățile moderne au adoptat știința drept un fel de principiu de care se conduc. Dar referitor la politicieni, da, ei profită de Biserică, în ultimii 10-15 ani. Cred că președintele Lucinschi a fost ultimul care și-a zis ca e ateu, de atunci avem o competiție care este mai credincios și e destul de superficială și ipocrită, pentru că aș vrea să văd evlavie în viața de zi cu zi. Însă ceea ce avem noi este religie de televizor și politicienlilor le place să se dea pe sticlă precum că sunt credincioși și că merg la biserică”, a conchis sociologul Vitalie Sprânceană.

Abonează-te la ştirile UNIMEDIA pe Google News