Linkuri accesibilitate

Implicațiile politice și sociale ale unui acord financiar „care a fost dictat de Federația Rusă”


Retrospectiva săptămânii despre creditul rusesc. Interlocutori: directorulexecutiv al Asociației pentru Politică Externă, Victor Chirilă, și economistul Dumitru Pîntea de la Expert-Grup.

Ce ar însemna o posibilă blocare a împrumutului rusesc pentru relația Chișinăului cu Moscova, o relație tot mai caldă în ultimele luni datorită eforturilor președintelui Igor Dodon. Dar ce va însemna blocarea împrumutului și pentru președinte, atât în relația sa cu rușii, cât și în planul politicii interne?

Implicațiile politice și sociale ale unui acord financiar „care a fost dictat de Federația Rusă”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:46 0:00
Link direct



În opinia directorului executiv al Asociației pentru Politică Externă, Victor Chirilă, relația tot mai apropiată dintre Chișinău și Moscova, care a putut fi observată în ultimul timp, ar fi una de fațadă, în care Republica Moldova nu e pe picior de egalitate cu Federația Rusă. Felul în care a fost formulat Acordul de credit semnat cu Moscova – ar demonstra acest lucru, crede expertul în politică externă.

„Probabil că va fi o răceală în continuarea relației Republicii Moldova cu Federația Rusă, cu siguranță că vor suferi cetățenii noștri, cei care muncesc acolo. De asemenea, agricultorii noștri care își exportă produsele acolo. Și asta se va întâmpla nu din cauza opoziției, este din cauza dlui Igor Dodon și a guvernului său care a negociat, dar eu nu cred că putem folosi acest cuvânt în cazul acordului de creditare cu Federația Rusă, din punctul meu de vedere, este un acord care a fost dictat de Federația Rusă”.

Europa Liberă: Tocmai asta voiam să vă întreb: pentru Dvs. este clar cine și cum a negociat acest acord?

Este o capcană care a mai fost folosită în anii ’90


„Eu cred că s-a negociat direct din oficiul președintelui cu reprezentanții guvernului și președinției de la Moscova. Este o capcană care a mai fost folosită în anii ’90, atunci când ne-am creditat de la Federația Rusă pentru a achita datoriile pentru gazul consumat, în cele din urmă, am pierdut controlul asupra întreprinderii Moldova-Gaz”.

Comentatorii economici care au analizat acordul de credit cu Federația Rusă observă un text vag și mai multe neclarități. Printre ei și economistul Dumitru Pîntea de la Expert-Grup, care consideră că documentul ridică mai multe semne de întrebare, în special prevederile nefinanciare din acord. Bunăoară, chiar dacă creditul este oferit pentru suport bugetar, guvernul de la Chișinău îl poate utiliza doar pentru dezvoltarea proiectelor comune cu Federația Rusă și doar cu implicarea companiilor din această țară. L-am întrebat pe economistul Dumitru Pîntea dacă, în actualele condiții, guvernul de la Chișinău ar putea face față provocărilor bugetare fără creditul pe care autoritățile intenționează să îl ia din Rusia:

Înțelegem că autoritățile nu au utilizat la maxim canalele diplomatice și de negociere


„Eu cred că bugetul se poate descurca, mai ales că banii trebuiau să meargă la drumuri. Cred că noi putem să ne descurcăm anul acesta fără reabilitarea drumurilor în măsura prevăzută în buget. În al doilea rând, Uniunea Europeană deja a anunțat că e gata să acorde asistență macro-financiară mai multor țări europene, printre care și Moldova, în valoare, pentru Moldova, de 100 milioane de euro. Practic, noi înțelegem că autoritățile nu au utilizat la maxim canalele diplomatice și de negociere, și nu au utilizat toată paleta posibilă de finanțare pe care o are Moldova la momentul actual. Fondul Monetar Internațional de asemenea este disponibil de a negocia și de a semna un nou memorandum de înțelegere. Pentru acest lucru, desigur, guvernul trebuie să se angajeze în niște reforme structurale care să facă economia mai sustenabilă în timp. Bineînțeles, apare întrebarea dacă este dorință pentru așa ceva. În esență, Republica Moldova poate să atragă bani și să substituie acești bani din Federația Rusă”

Joi, președintele Igor Dodon a avut o întrevedere cu ambasadorul american la Chișinău, Dereck J. Hogan, la care, potrivit unui comunicat al Ambasadei SUA, s-a discutat inclusiv sprijinul SUA pentru Republica Moldova în timpul crizei COVID-19, creditul FMI de asistență de urgență în valoare de 235 de milioane dolari. „Orice asistență ar trebui să fie în concordanță cu protejarea suveranității Republicii Moldova”, a fost mesajul ambasadorul american la Chișinău, pe care comentatorii l-au calificat drept aluzie la Acordul de creditare pe care l-a semnat Republica Moldova cu Federația Rusă.

Previous Next

XS
SM
MD
LG