Legea care prevede majorarea ajutorului de șomaj și a indemnizației pentru copiii din familii cu venituri mici, adoptată de Parlament

Deputații au votat, în această seară, în două lecturi, proiectul de lege pentru modificarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020. Printre principalele prevederi se numără majorarea ajutorului de șomaj și a indemnizației pentru copiii din familii cu venituri mici.

Foto: UNIMEDIA

Proiectul de lege, care prevede inclusiv oferirea ajutorului de șomaj în sumă de minim 2.775 lei și a indemnizației de 975 lei pentru fiecare copil din familiile cu venituri mici, a fost aprobat de Guvern la 17 aprilie.

Pentru a acoperi aceste cheltuieli, Bugetul asigurărilor sociale de stat în 2020 a fost majorat cu aproape 379 milioane de lei.„Veniturile Bugetului asigurărilor sociale de stat în 2020 vor fi majorate cu 378 milioane 799,3 mii lei, până la 23 de miliarde 869 mln 815,4 mii lei. Contribuțiile asigurărilor sociale de stat obligatorii vor însuma 14 miliarde 97 milioane 37,1 mii lei.

Transferurile primite de la Bugetul de stat la Bugetul asigurărilor sociale însumează 9 miliarde 621 milioane 578,3 mii lei, în creștere cu 1 miliard 61 milioane 999,3 mii lei față de transferurile care au fost aprobate pentru anul curent.

Cheltuielile Bugetului asigurărilor sociale de stat în 2020 vor fi majorate cu 378 milioane 799,3 mii lei până la 23 miliarde 869 milioane 815,4 mii lei”, a informat ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu

„Este vorba despre consolidarea prestațiilor sociale, atât pentru ajutorul de șomaj, familiile sociale defavorizate, cât și pentru un grup al văduvelor veteranilor de război și alte măsuri reglementate în această rectificare”, a precizat ministra Viorica Dumbrăveanu.


Pub