Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Daniela Socolovschi

Ştiri / Economic

23 Apr. 2020 / 17:30

Autorităţile dau asigurări că vor fi lansate noi măsuri de susţinere a mediului de afaceri

Autorităţile vor lansa noi măsuri de susţinere a mediului de afaceri. Asigurarea vine din partea preşedintelui ţării Igor Dodon, care a avut o întrevedere cu administratorii asociaţiilor de business, care reprezintă diferite ramuri ale economiei naţionale. La întrunire s-a discutat despre dificultăţile cu care se confruntă antreprenorii, din cauza restricţiilor forţate, provocate de pandemie. Şeful statului a reiterat că Guvernul şi Preşedinţia au anunţat un şir de iniţiative orientate spre ieşirea graduală din situaţia de criză, relatează Mesager.

„Colegii din Guvern împreună cu instituţia prezidenţială au venit cu câteva etape, noi le-am numit suport pentru sectorul real al economiei. Urmează şi alte iniţiative din partea guvernării. Pe data de 15 mai, cel mai probabil, se finalizează starea de urgenţă. Noi înţelegem cu toţii că nu putem să ne permitem să o prelungim la infinit”, a declarat Igor Dodon.

Amintim că starea de urgenţă a fost instituită de Parlamentul Republicii Moldova în data de 17 martie, cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi în sală, pe o perioadă de 60 de zile. Perioada stării de urgenţă va expira pe 15 mai.

Comentarii