Începând de astăzi, Moldova.org lansează campania #mediciinoștri. Vedeți mai jos primele istorii ale medicilor care au marcat viața cititorilor noștri.
Victor Botnari, satul Fundurii Vechi
În viața fiecărui om există persoane, care înt-un fel sau altul, vrând sau nevrând, au un rol atât de important, că la un moment dat nici nu-ți mai imaginezi viața fără ei.
Trăim cu soțul de treizeci și ceva de ani și de tot atâția ani cunoaștem un om cu care ai putea controla ceasul: la 7 și un sfert în fiecare dimineață îi auzim mașina frânând în ograda Centrului de Sănătate de lângă casa noastră. Nu cred că există om în satul Fundurii Vechi care să nu-l cunoască pe domnul Victor Botnari – șeful Centrului de Sănătate din localitatea noastră.
Noi am crescut două fete și cred că oaspetele cel mai frecvent în casa noastră a fost anume domnul Victor, căci copiii, ca toți copiii: ba răceau, ba mâncau ce nu trebuie. Pentru acest om nu există noțiunea de timp, fie că îl chemi în toiul nopții sau în zori, întotdeauna vine fără întârziere. Iar dacă e plecat și îi ceri ajutor, încearcă să monitorizeze situația la telefon până vine.
Cu câțiva ani în urmă, când soțul meu a avut o criză hipertonică severă și eram cu toții la un pas de tragedie, numai insistența medicului nostru i-a salvat viața. Eu nu înțelegeam cât de serioasă e situația. Atunci am găsit la Chișinău un medic renumit, care a confirmat diagnoza pusă de domnul Victor Botnari.
Este un om cu adevărat deosebit, care emană atâta pozitivizm, un medic cu literă mare, care iubește copiii și are o răbdare de fier cu vârstnicii. Maică-mea, care are 85 de ani, zice că crede cel mai mult în Dumnezeu și în… Victor Zaharovici. E și ea o pacientă care îl vizitează des.
Anul trecut am avut fericita ocazie de a vizita România în cadrul proiectului ,,Cunoaște-ți Țara” împreună cu domnul Botnari. Să știți că și acolo a avut de lucru. Într-un autocar de 40 de oameni, unde 15 erau copii, pe urcușurile și coborâșurile de la Cheile Bicazului s-au cam început problemele. Domnul Victor avea cu el totul, și medicamente, și echipament pentru primul ajutor. Iar în situațiile dificile apărute pe parcursul călătoriei el și soția lui au dat dovadă de o inteligență și un tact deosebit.
Medicina noastră azi trece prin niște încercări nemaivăzute. Și cred că nimeni nu neagă că anume medicii sunt și cei mai expuși pericolului și cei mai solicitați de toată lumea. Ca toți medicii din țară și domnul Victor Botnari se află în iureșul evenimentelor actuale, din zori până noapte e peste tot, și la Centrul de Sănătate, și prin sat. Orice om, care măcăr are o mică problemă de sănătate este vizitat și primește recomandări. Nici nu-ți imaginezi cum de mai găsește timp și pentru sine, căci este un mare amator de sport, un activist obștesc, un ecologist și un adept al alimentației sănătoase.
Cred că Hipocrate ar fi fost mândru de un astfel de urmaș. Și noi toți ne mândrim cu tine, DOCTORE! La 22 aprilie ești omagiat, îți dorim sănătate, răbdare și tot binele din lume!
Rodica Condruc, satul Fundurii Vechi
Nadejda Caraman, Chișinău
Nadejda Caraman sau tanti Nadea este îngerul nostru păzitor încă din copilărie. Este vecina noastră și persoana care ne ajută în orice situație. Dacă avem febră apelăm la tanti Nadea. Cine ne pune injecția? Tanti Nadea, desigur! Deși Tanti Nadea este asistent medical în domeniul ginecologic, ea a a fost și este medicul la care apelăm la orice oră pentru o consultație. Pe această cale îi mulțumesc că a ales cândva profesia de medic și depune suflet în tot ce face. Să ne trăiți, tanti Nadea!
Irina Galbura, Dublin, Irlanda
Svetlana Rauțchii
Primul medic de familie din viața mea este mama mea. Ea a absolvit Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.
Când eram bolnave, mama avea grijă de noi.
În perioada URSS, fiind impusă de situație, mă lua pe mine și pe sora mea de la grădiniță cu salvarea, cum se spunea mai înainte, și ne lăsa pe coridoarele căminului. Făcea asta pentru că trebuia să se ducă la chemări, că aveau un sector foarte mare în Chișinău de deservit. Noaptea ea scria în cărticele, le completa, se ducea la chemări.
Totodată, era medic de familie și într-o policlinică din Chișinău. Era foarte solicitată, iar la un moment dat, o colegă de-a ei i-a propus să se reprofileze ca medic de laborator, ca să fie mai liniștită, să aibă un program mai ok. Și atunci, mama a renunțat la poziția de medic de familie și a mers în domeniul respectiv.
Mama a fost mulți ani șefă de laborator într-un spital din capitală. Apoi a trecut în sectorul privat. Când ieșise la pensie avea deja trei joburi. Mama nu a îngrijit de copii mei și ai surorii mele, așa cum o fac alte bunici, pentru că ea, fiind medică în Republica Moldova, ca să trăiască, era nevoită să aibă mai multe joburi. Pensia pe care i-o dădea statul, era una cu care nu poți trăi în Chișinău.
Acum, eu cu sora, înainte de 1 martie, am rugat-o să stea acasă, pentru că ea are 65 de ani și așa lucra mult. Și, în sfârșit că mama stă cu nepoții. În auto-izolare are grijă de copiii surorii mele. Fetița surorii e clasa a II-a. De când bunica s-a apucat de Daria, are doar excelent și fenomenal. Copilul a început să învețe mult mai bine, pentru că bunica este foarte strictă.
Și când copiii mei erau mai mici, întâi apelam la mama. Oricum ea îmi spunea să consult și pe altcineva, pentru că de când nu mai este medică de familie s-au schimbat multe. Ea își dădea seama că medicina progresează, chiar dacă a făcut toate cursurile de specializare în timp, chiar fiind și la pensie, dar în domeniul laboratului, nu în pediatrie sau medicină generală.
Acum, ea este, în sfârșit, bunică adevărată.
Carolina Gajinschi, Chișinău
Așteptăm poveștile voastre în continuare pe Facebook sau la adresa: [email protected].
