Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Achiziționarea a 24 de boxe pentru spitalele municipale, destinate intubării pacienților cu COVID-19

   2128

Primăria municipiului Chișinău a achiziționat 24 de boxe destinate pentru intubarea pacienților cu COVID-19, care se tratează în spitalele municipale.

Costul investiției constituie 11700 de lei, surse din care au fost procurate foliile de plastic medical pentru producerea dispozitivelor medicale, care au fost confecționate gratuit de către un producător local.

Boxele pentru intubare au fost transmise miercuri instituțiilor medicale municipale, care dispun de secții de terapie intensiva și acordă asistență medicală pacienților cu COVID-19, aflați în stare critică:

  • Spitalul Clinic Municipal nr.1;
  • Spitalul Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail";
  • Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime";
  • Maternitatea nr. 2;
  • Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase pentru Copii;
  • Spitalul Clinic Municipal pentru Copii „Valentin Ignatenco"
  • Spitalul Clinic Municipal pentru Copii nr. 1.

Primarul general, Ion Ceban, a menționat că protejarea cadrelor medicale din secțiile de reanimare și terapie intensivă este primordială, inclusiv acum, în perioada de epidemie cu COVID-19, când aceștia se află în prima linie și respectiv, sunt expuși pericolului de contaminare cu noul tip de infecție.

Prin utilizarea boxelor noi, cadrele medicale vor avea posibilitatea să efectueze manopera de intubare a pacienților în stare critică, evitând contactul direct cu aceștia. Astfel, sporim măsurile de protejare a doctorilor la locul de muncă" , a menționat primarul general.

Ion Ceban  a mai subliniat că doar prin protejarea resursele umane din domeniul de sănătate încadrat în asistența medicală, poate fi asigurată funcționalitatea deplină a sistemului medical.