Satul Brânzeni din raionul Edineț a fost plasat în carantină. În localitate sunt infectate peste 80 de persoane 

carantina

Începând de astăzi, 20 aprilie 2020, satul Brânzeni a fost plasat în carantină după ce la Internatul Psihoneurologic s-a format focar de infecție cu COVID-19, cu peste 80 de persoane infectate, printre care și personal medical.

Președintele raionului Edineț a declarat că situația este una alarmantă în satul Brânzeni, unde au fost testate pozitiv aproximativ 88 de persoane; trei sunt localnici, restul fiind pacienți și personal medical de la Internatul Psihoneurologic, scrie UNIMEDIA.

„85 de persoane, inclusiv angajați ai internatului, au fost testate pozitiv. O parte dintre ele au fost transferate pentru tratament la spitalul regional din Bălți, dar acolo deja nu mai au locuri. Așa cum pacienții de la Brânzeni sunt persoane cu necesități speciale, planificăm să amenajăm un bloc de pe teritoriul internatului, unde să le creăm condiții de tratament. Avem toate cele necesare, avem personal”, a declarat Nicolai Melnic.

Potrivit Ministerului Apărării, în satul Brânzeni au fost improvizate două posturi fixe, unde au fost detașați militari din Brigada Infanterie Motorizată „Moldova” și Batalionul 22 de Menţinere a Păcii.

Decizia de a plasa satul Brânzeni în carantină timp de 14 zile a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale în legătură cu creșterea numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus.

În total, în Moldova șase localități sunt în carantină: municipiul Soroca, oraşul Glodeni, orașul Ştefan Vodă, satele Carahasani și Talmaza din raionul Ștefan Vodă și satul Brânzeni din raionul Edineț.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente