Imediat după răstignirea şi învierea Mântuitorului locul Golgotei şi al Sfântului Mormânt au fost venerate ca sfinte nu numai de către Apostoli şi de creştinii din Ierusalim dar şi de alţi credincioşi creştini de pe cuprinsul Ţării Sfinte şi al întregii lumi.

După înfrângerea ultimelor revolte iudaice împăratul roman Adrian, care nu-i suporta pe iudei şi nici pe creştini, a hotărât ca toate edificiile creştine şi iudaice să fie profanate şi transformate în edificii păgâne. Astfel şi pe locul Golgotei, din porunca lui, a fost construit un templu păgân.

Pe la începutul secolului IV, din porunca Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, templul păgân a fost dărâmat şi în locul său a fost construit un vast ansamblu de edificii menit să permanentizeze în memoria credincioşilor creştini ultimele momente din viaţa Mântuitorului.

În anul 614 perşi au incendiat acest minunat ansamblu, restaurat întocmai ca cel dinainte de un vrednic egumen al Sfântului Mormânt cu numele Modest.

De acum înainte în repetate rânduri cotropitorii Ierusalimului aduceau stricăciuni nu numai Bisericii Sfântului Mormânt, dar şi conducătorilor şi slujitorilor de aici, mulţi dintre ei fiind omorâţi în chinurile cele mai groaznice.

La începutul secolului XI ansamblul creştin de aici este complet distrus din porunca unui calif al Egiptului, dar împăraţii bizantini au reconstruit-o imediat.

În vremea cruciadelor creştine Bisericii Sfântului Mormânt i-au fost adăugate în imediata apropiere noi paraclise şi biserici reunite sub acelaşi acoperiş. Deşi uneori cu sacrificii materiale, de acum înainte, a fost posibil ca biserica să fie frecventată de toţi creştinii.

Din pricina unui devastator incendiu, la începutul secolului XIX, biserica a fost refăcută. Au urmat apoi repararea stricăciunilor produse în urma unui cutremur, precum şi a altor stricăciuni pricinuite de război, sau de trecerea timpului.

Curtea

În partea din faţă a bisericii se află o curte spaţioasă în care se adună pelerini în timpul marilor sărbători şi procesiuni creştine de peste an, dar şi pentru a asculta indicaţiile ghizilor despre istoria bisericii şi a evenimentelor sfinte petrecute în timp aici. Din această curte cu formă pătrată de pot vedea împrejur mai multe mănăstiri şi paraclise ale ortodocşilor, armenilor şi copţilor.

Intrarea

Spre nord se deschid sub forma unor arce două intrări, una zidită, iar alta cere permite accesul în Biserica Sfântului Mormânt. Pe această uşă numită poarta sfântă sunt două inscripţii adresate pelerinilor: „…închinătorule, intră întru bucuria Domnului, în cerul plin de lumină” şi „Intraţi, în curţile Domnului, în mormântul dătător de viaţă, unde sălăşluieşte Harul şi stăpâneşte lumina cea binecuvântată”. Coloanele de marmură albă din stânga intrării sunt fisurate în partea de jos. Tradiţia ne spune că într-un an, credincioşii ortodocşi, neavând cu ce să achite taxele impuse de turci pentru intrarea în Sfântul Mormânt au rămas afară pentru a primi din cer Sfânta Lumină. Atunci, în chip minunat, focul dumnezeiesc, care coboară în fiecare an în Sâmbăta Mare la Sfântul Mormânt, a lovit aceste coloane lăsând aceste urme vizibile şi astăzi.

Piatra Ungerii

Intrând în biserică, la numai câţiva metri de la intrare ajungem la Piatra Ungerii. Este de fapt o lespede din piatră roşiatică care protejează locul în care Iosif din Arimateea şi Nicodim, au aşezat trupul Domnului după ce l-au coborât de pe cruce. Aici, ne spune Evanghelia „au luat deci trupul lui Iisus şi l-au înfăşurat în giulgiu cu miresme, precum este obiceiul de înmormântare la iudei. Iar în locul unde a fost răstignit era o grădină, şi în grădină un mormânt nou, în care nu mai fusese nimeni îngropat.…Acolo l-au pus pe Iisus, pentru că mormântul era aproape”.

Deasupra plăcii de marmură atârnă frumos mai multe candele. Toţi credincioşii care intră astăzi în Biserica mare a Sfântului Mormânt îngenunchează în acest loc cu multă evlavie, sărutând şi udând cu lacrimi piatra unde a fost înfăşurat cu arome şi giulgiu trupul neînsufleţit al lui Iisus. Pe mozaicul din faţă este prezentat în culori foarte vii acest eveniment cutremurător. Împrejurul acestei lespezi din marmură, acoperită cu mir şi petale de trandafir, în Vinerea Mare, mulţimile cântă prohodul Domnului.

Golgota – altarul jertfei mântuitoare

La câţiva metri de acest loc spre răsărit se înaltă o stâncă încadrată astăzi într-un paraclis mai spaţios cu două altare. Acest paraclis este zidit pe piatra Muntelui Golgota, pe locul în care a fost înălţată Crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos. În dreapta Crucii se află primul altar şi marchează locul în care Iisus a fost dezbrăcat de hainele Sale şi pironit în cuie pe lemnul crucii. În mijlocul altarului principal numit Sfânta Golgota este fixată în crăpătura stâncii o cruce care ne aminteşte de răstignirea Domnului. În imediata apropiere este o icoană a Sfintei Fecioare Maria, prin inima căreia a trecut durerea ca şi o sabie văzând pe Fiul ei preaiubit răstignit între tâlhari. „Şi toate mulţimile care veniseră la această privelişte, văzând cele întâmplate, se întorceau bătându-şi pieptul”. Iar alţii Îl huleau împreună cu arhiereii şi cărturarii şi îl batjocorea, dar Iisus S-a rugat zicând: „Părinte, iartă-le lor că nu ştiu ce fac!” Şi „strigând iarăşi cu glas mare Şi-a dat duhul. Şi iată catapeteasma templului s-a sfâşiat în două de sus până jos, şi pământul s-a cutremurat şi pietrele s-au despicat. Mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor adormiţi au înviat s-au sculat. …Iar sutaşul şi cei ce împreună cu el păzeau pe Iisus, văzând cutremurul şi cele întâmplate, s-au înfricoşat foarte, zicând: Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta!” (Evanghelia după Matei, cap 27). Astăzi, pe acest loc se află Sfânta Masă a altarului pe care se slujeşte zilnic Sfânta Liturghie. În partea de jos a Sfintei Mese nişte panouri transparente protejează stânca Golgotei crăpată de cutremur. Credincioşii pot atinge această stâncă printr-un orificiu al unui disc din aur împodobit cu scene de pe drumul crucii, donat Sfântului Mormânt de către domnitorul român Şerban Cantacuzino. Locul este cunoscut în Evanghelie ca „Locul Căpăţânii”. Prin panourile protectoare ale stâncii laterale se poate vedea şi astăzi stânca înroşită de sângele lui Hristos care s-a scurs de pe piatra Golgotei peste căpăţâna lui Adam, părintele neamului omenesc, al cărui păcat a fost răscumpărat prin jertfa lui Hristos.

Cuvuclionul sau Sfântul Mormânt

Coborând scările de la Altarul Golgotei, ne întoarcem iarăşi spre Piatra Ungerii, în partea de apus a bisericii şi înaintăm spre Sfântul Mormânt în care a fost pus trupul lui Hristos. Sfântul Mormânt se află în partea de vest, înaintea Bisericii Învierii, în mijlocul unui spaţiu circular de mari dimensiuni acoperit cu o cupolă uriaşă susţinută de coloane din piatră. Sub centrul acestei cupole se află Cuvuclionul cu forma unui mormânt ebraic vechi. Cuvântul Cuvuclion înseamnă cămară, sau tezaur împărătesc şi aici marchează locul exact al Sfântului şi Preamăritului Mormânt din care a înviat Hristos. La intrarea în mormânt, în partea dinspre răsărit, se află icoana învierii Domnului cu inscripţia: „Învierea lui Hristos văzând să ne închinăm, Sfântului Domnului Iisus…”, iar în partea superioară alte inscripţii ale învierii: „Toţi credincioşii să se închine ţie mormânt primitor de viaţă, că a fost îngropat în tine şi a înviat cu adevărat Hristos Dumnezeu”, şi: „Cei care negaţi învierea trupurilor, intrând în mormântul lui Hristos, învăţaţi că a murit, şi a înviat din nou, trupul Dătătorului de Viaţă, spre încredinţarea învierii celei de pe urmă, în care nădăjduim”. În faţa acestora atârnă numeroase candele.

Capela Îngerului

Cuvuclionul este o construcţie micuţă sub formă dreptunghiulară şi are două încăperi. Intrând pe o uşă joasă în primul spaţiu din interior ajungem în capela îngerului. În centrul acesteia se află un prestol peste care stă aşezată o piatră sub formă pătrată. Această piatră protejată de un geam este o bucată din piatra care a fost aşezată la uşa mormântului lui Hristos. „Şi iată s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra şi a şezut deasupra ei. Şi înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Şi de frica lui s-au cutremurat cei ce păzeau şi s-au făcut ca morţi. Iar îngerul răspunzând a zis femeilor: Nu vă temeţi că ştiu că pe Iisus cel răstignit îl căutaţi. Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis; veniţi de vedeţi locul unde a zăcut”. Mt. 20. Pe această piatră la fiecare miez al nopţii este aşezată o sfântă masă şi se săvârşeşte Sfânta Liturghie. În dreapta şi în stânga în pereţii sunt două nişe circulare care comunică cu exteriorul. Prin acestea în Sâmbăta Mare, în sâmbăta de dinaintea Sfintelor Paşti, Patriarhul Ierusalimului scoate câte o torţă aprinsă cu sfânta lumină care coboară din cer pentru a o împărţi mulţimii credincioşilor care aşteaptă afară.

Sfântul Mormânt

În cea de-a doua încăpere a Cuvuclionului, în partea dinspre apus, se află o altă încăpere, numită Sfântul Mormânt. Acesta este prezentat de o inscripţie interioară ca un purtător de viaţă, mai împodobit decât raiul, şi mai luminos decât toată cămara împărătească. Intrarea în această încăpere se face pe o uşă mică şi joasă prin care poate pătrunde doar un singur credincios. Încăperea are vreo doi metri lungime şi permite numai câtorva credincioşi să stea deodată înăuntru, în vreme ce alţii aşteaptă în rugăciune în capela îngerului, iar alţii în faţa Cuvuclionului, în biserica mare. De fiecare dată câte un călugăr ortodox supraveghează închinarea credincioşilor la Sfântul Mormânt, pentru a se evita neorânduiala sau îmbulzeala. În dreapta ultimei încăperi a Cuvuclionului se întinde o lespede din marmură albă care protejează locul funerar în care a fost aşezat trupul mort al dumnezeiescului Răscumpărător, care după trei zile a înviat. În acest loc milioane de oameni din întreaga lume au îngenuncheat rostind cele mai sfinte rugăciuni, împletite cu lacrimi de durere, de mulţumire sau de speranţă. Aceste momente emoţionante nu pot fi uitate niciodată pentru că ele îţi lasă în suflet o bucurie şi fericire unică, ce te cheamă de fiecare dată la Ierusalim. Un văl de îndoială şi de necredinţă, se ridică parcă de pe ochii şi sufletul nostru şi nu găsim cuvinte să mulţumim lui Dumnezeu pentru toate câte a făcut el pentru noi. Aici realizezi, poate cel mai bine că orice jertfă ne conduce spre înviere, că orice gest de bunătate ne apropie de Dumnezeu şi de semeni şi că nimic nu ne mai poate despărţi de Hristos, nici chiar şi moartea. Hristos a înviat! Şi noi cântăm cu bucurie troparul imprimat pe Sfântul Mormânt: ”Învierea Ta, Hristoase, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi, pe pământ, ne învredniceşte cu inimă curată să te slăvim”.

Biserica Învierii

Cuvuclionul are un caracter interconfesional, şi acolo slujesc zilnic, după un program stabilit, mai întâi ortodocşii, apoi armenii, copţii şi catolicii. Ieşind din interiorul Sfântului Mormânt spre răsărit ajungem în faţa unei biserici mari numită Biserica Învierii. Această biserică se află în centrul întregului complex bisericesc şi aparţine în exclusivitate ortodocşilor. Aceasta este catedrala propriu-zisă a Sfântului Mormânt. Aici se săvârşesc slujbele zilnice ale ortodocşilor, la care de obicei participă un mare sobor de preoţi şi arhierei. În mijlocul bisericii stă aşezat un sfeşnic special, care marchează după Sfintele Scripturi centrul geografic şi spiritual al pământului. Biserica este foarte mare şi impresionează prin stilul arhitectonic de tip romanic şi prin atmosfera interioară tipic ortodoxă.

Sub aceeaşi rotondă imensă a Sfântului Mormânt se află şi alte altare creştine începând din sud cu altarul armenilor, spre apus altarul copţilor, nişte oameni foarte modeşti şi respectuoşi, iar spre nord capela catolicilor. Acest altar dinspre nord care aparţine franciscanilor, este construit pe locul în care Domnul s-a arătat după înviere femeilor mironosiţe: „Şi plecând ele în grabă de la mormânt, cu frică şi bucurie mare au alergat să vestească (învierea) ucenicilor Lui. Dar când mergeau ele iată Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucuraţi-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat” Mt. 28. Altarul este cunoscut şi sub numele de Capela Sfintei Maria Magdalena, pentru că aici este locul în care Iisus s-a arătat iarăşi Mariei Magdalena, care stătea afară lângă mormânt şi plângea: „şi a văzut pe Iisus stând, dar nu ştia că este Iisus. Zis-a ei Iisus: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea, crezând că este grădinarul, i-a zis: Doamne, dacă Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi eu îl voi ridica. Iisus i-a zis: Maria! Întorcându-se, aceea, i-a zis Învăţătorule”. Ioan 20.

Urcând câteva trepte ajungem într-o altă capelă catolică, în locul care după tradiţie, Mântuitorul S-a arătat Sfintei Fecioarei Maria, după înviere. În interiorul capelei se află şi un fragment din coloana de piatră de care a fost legat Domnul, la pretoriu, când ostaşii romani l-au bătut şi l-au batjocorit. Tot aici tradiţia ne spune că Patriarhul Ierusalimului şi Sfânta Împărăteasă Elena au atins lemnul crucii de un mort şi îndată acela a înviat, scrie jerusalem.ro.

Altarul închisorii lui Iisus

Culoarul interconfesional care înconjoară Cuvuclionul şi Biserica Învierii continuă dinacest loc spre răsărit până la un mic altar construit peste locul în care soldaţii romani l-au păzit pe Iisus înainte de a fi răstignit. În pardoseala paraclisului se află o lespede din piatră cu două orificii în care erau introduse picioarele celor condamnaţi, iar pe dedesubt erau legaţi cu un lanţ. Din acest motiv locul acesta este numit şi paraclisul butucilor pentru că aici au stat şi picioarele lui Iisus legate în acest fel înainte de răstignire. Sfânta Sa Mamă,Fecioara Maria, a stat aici aproape de Iisus împreună cu alte femei evlavioase şi toate plângeau. Din cauza durerilor pricinuite de pe patimile şi umilirile lui Iisus Maica Domnului a leşinat aici de durere. Locul leşinului este marcat de o icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni. Mulţi creştini o numesc şi „Icoana Maicii Domnului care clipeşte”, pentru în icoană Maica Domnului închide şi deschide uşor ochii.

Altarul Sfântului Longhin

În partea de răsărit a Bisericii Învierii, plecând de la Altarul închisorii lui Iisus spre Golgota, întâlnim pe rând două paraclise mici.În primul dintre ele tradiţia localizează locul în care soldaţii romani au omorât un sutaş roman cu numele Longhin.Acest sutaş era un fel de superior al soldaţilor romani însărcinat cu supravegherea răstignirii lui Iisus. Mişcat profund toate cele văzute el a mărturisit înaintea tuturor căci „cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta” Mt. 27, 54. Pentru mărturisirea acestui adevăr el a fost decapitat, iar capul său aruncat în groapa de gunoi a oraşului. O femeie oarbă din oraş descoperă prin vedenie capul Sfântului şi primeşte îndată vindecare. Astfel Sfântul Longhin a devenit primul martir şi mărturisitor al credinţei creştine.

Altarul Împărţirii Veşmintelor

Acest altar este foarte aproape de Golgota. În acest loc soldaţii romani au aruncat sorţii (zarurile) pentru hainele lui Iisus: „Iar ostaşii, dacă au răstignit pe Iisus, au luat hainele Lui, şi le-au făcut patru părţi, fiecare ostaş o parte, şi cămaşa. Şi era cămaşa necusută, de sus ţesută peste tot. Şi au zis ostaşii între dânşii: să nu o sfâşiem, ci să aruncăm sorţii pentru dânsa, a căruia va fi, ca să se împlinească Scriptura, ce zice: „Împărţit-au hainele Mele lor şi pentru cămaşa Mea au aruncat sorţi” Psalmul. 21, 19 Deci ostaşii acestea au făcut”. (Ioan 19, 23-24)

Paraclisul Cununii de Spini

Acest paraclis se află în imediata apropiere a locului răstignirii, la numai câţiva metri de paraclisul lui Adam. În centrul paraclisului este un stâlp de granit încadrat sub o sfântă masă din marmură împrejmuită cu sticlă. Pe această coloană ruptă, tradiţia ne spune că a fost aşezat Domnul în pretoriu, când soldaţii romani i-au pus pe cap coroana cu spini. Pe icoanele care împodobesc paraclisul sunt reliefate câteva scene ale judecăţii lui Iisus. Ca o expresie a chinurilor suferite la Pretoriu şi astăzi din lemnul icoanelor se poate observa cum sângele încă mai curge din picioarele şi fruntea lui Iisus. În vinerea de dinainte de Paşti mulţi credincioşi îşi alipesc urechea de sfânta masă de marmură care încadrează stâlpul de granit şi pot auzi sunetul suferinţelor. Mulţi creştini aud aici loviturile biciului, precum şi bătăile ciocanului care au bătut cuiele în mâinile şi în picioarele lui Iisus.

Paraclisul aflării Sfintei Cruci

Între Paraclisul Încoronării Domnului cu Spini şi cel al Împărţirii Hainelor se află un culoar care coboară în partea de răsărit a muntelui Golgota. În vechime aici erau nişte cisterne imense săpate în piatră pentru acumularea apei care era folosită în anotimpul secetos. După răstignire Crucea Domnului a fost aruncată de evrei în această cisternă împreună cu cele ale tâlharilor. Pentru a se şterge urma acestor evenimente, cisternele au fost umplute cu gunoaie şi pietre aşa încât pe la începutul secolului patru aproape nimeni nu mai ştia ce s-a întâmplat cu Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Domnul. În această vreme Sfânta Împărăteasă Elena a venit la Ierusalim şi preluând unele informaţii de la localnici a săpat în aceste cisterne până a găsit cele trei crucii în partea cea mai de jos a cisternei. Astăzi aici se află un mic paraclis închinat Sfintei Cruci, iar în partea de sus este statuia Sfintei Împărătese Elena care asista la aceste săpături şi arunca bani din aur soldaţilor romani pentru a continua săpăturile. Urcând câteva trepte spre Biserica Învierii ajungem în altarul „Tâlharului Dismas, care pe cruce a primit făgăduinţa iertării. Tradiţia ne spune că nimeni nu ştia care dintre cele trei cruci era a Domnului şi atunci au luat toate cele trei cruci şi au mers pe locul în care se află astăzi altarul arătării Domnului de lângă Sfântul Mormânt. Şi aşa a lucrat Dumnezeu că trecând pe acolo un convoi cu un mort spre groapă şi atingând mortul de cele trie cruci mortul a înviat în momentul în care a fost atins de crucea pe care a fost răstignit Iisus, scrie aceeași sursă citată.

Biserica Învierii Domnului este cel mai sfânt loc de pe pământ. Aici s-au petrecut cele mai mari minuni ale creştinătăţii şi ele continuă şi astăzi să impresioneze sau să convertească total la credinţă nu numai pe cei mai puţini credincioşi, dar şi pe alţi oameni, de alte religii, care din simpli turişti devin creştini în cel mai autentic sens al cuvântului. Aceste minuni sunt realităţi care încălzesc şi bucură nespus sufletele multor credincioşi care vin la Mormântul Domnului şi se întorc la casele lor cu credinţa că Dumnezeu este aproape şi ajută fiecare credincios care se închină cu credinţă adevăratului şi unicului Dumnezeu numit Iisus Hristos.

---