(video) Bugetul RM rămâne fără 30 de mil. de euro din asistența macro-financiară de la UE. Dodon: Mai trebuie de îndeplinit unele condiții

Guvernul Chicu va efectua astăzi mai multe rectificări la bugetul de stat pentru anul 2020. Pe lângă măsurile propuse pentru ajutarea cetățenilor în situația stării de urgență, Executivul va elimina 1 miliard de lei (n.r. 30 de mil. de euro), ceea ce reprezintă a 3-a tranșă din asistența macro-financiară din partea Uniunii Europene. În decembrie 2019, Ministerul Finanțelor au calculat acești bani la buget, însă tranșa nu a mai venit.

Despre aceasta a anunțat președintele Igor Dodon în cadrul emisiunii sale „Președintele Răspunde”.

„În rectificarea bugetului de astăzi vor fi scoși peste 1 miliard de lei, care urmau să vină de la UE. Este vorba de finanțarea a 3-a tranșă de la asistența macro-financiară și încă câteva proiecte. Noi sperăm că tot ce s-a discutat public și se fac tot felul de declarații, totuși poate va fi un suport din partea UE. Eu am menționat câteva zile în urmă că la acest capitol avem câteva susțineri clare. Avem susținerea din partea Federației Ruse – 200 de milioane de euro. Avem susținerea din partea FMI 220 – 230 de milioane de dolari. Și în buget rămâne în continuare 30 de milioane de la UE. Pe aceste 30 de milioane de euro claritate nu avem, pentru că avem unele condiții pe care trebuie să le împlinim. Alt suport pe care avem declarații, sperăm să fie luată o decizie finală asupra mecanismului și acești bani sperăm să vină în RM”, a declarat Dodon.

Amintim că deficitul bugetar ar putea crește cu încă 1 miliard de lei, după adoptarea proiectului de lege, care vine în ajutorul cetățenilor, în contextul Stării de Urgență. Cel puțin asta prevede noua inițiativă promovată de către Ministerul Finanțelor spre adoptare.


Pub