Locuitorii sectorului Botanica, afectați de incendiul de la stația de electricitate, pot cere compensații

Locuitorii sectorului Botanica, care au fost afectați de incidentul de pe 11 aprilie de stația de electricitate au dreptul să solicite compensații. Cel puțin asta anunță Agenția Națională pentru Reglementări în Energetică (ANRE) într-un comunicat.

Foto: UNIMEDIA

Potrivit ANRE, conform pct. 57 din Regulamentul respectiv, operatorii sistemelor de distribuție a energiei electrice vor calcula și achita compensațiile pentru depășirea duratelor admisibile ale întreruperilor programate și neprogramate în temeiul sesizării recepționate de la consumatorul final prin: apel telefonic la serviciul 24/24, poștă electronică, poșta, cerere depusă în oficiul comercial sau alte oficii de relații cu operatorul de sistem/furnizorul de energie electrică.

Compensațiile calculate vor fi incluse în factura pentru luna următoare. ANRE precizează că duratele întreruperilor în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor sunt limitate prin Regulamentul sus menționat.

„Astfel, potrivit pct. 16, alin. 1) durata admisă a unei întreruperi neprogramate pentru consumatorii de energie electrică din mediul urban este de 6 ore. În cazul depășirii acestui indicator, consumatorii afectați de întrerupere pot solicita operatorului de sistem plata unei compensații bănești, mărimea căreia se va calcula de către operator conform pct. 18 din Regulament”, se arată în comunicat.

Amintim că un incendiu a izbucnit în această pe 11 aprilie la ora 6:43 la stația electrică 110/10kV Botanica din orașul Chișinău. Mai mulți pompieri au intervenit la fața locului, iar la ora 8:40, incendiul a fost stins. Totodată, Centrul Mamei și Copilului și Centrul temporar de triere COVID-19, Constructorul, precum alte instituții din acest sector, care au fost deconectate temporar, au fost realimentate până la orele 08:00.


Pub