Viitorul are culoare gri, pentru cel puțin doi ani. Previziunile fostului premier, Ion Sturza, pentru economie

by D M
Distribuiti mai departe...

„În inimile oamenilor se acumulează o disperare crescândă. Omul modern nu este deprins cu izolarea. Noi trebuie să ne mișcăm și să socializăm. E la nivel genetic. Tot mai multe activități economice și sociale se închid fără o perspectivă de a se mai deschide vreodată. Suntem lipsiți de servicii și mărfuri elementare. Maimuțărelile pe Fb și chat-urile nu sunt o soluție pentru mult timp. În aceste condiții tot mai multe voci încearcă să se facă auzite – e de-ajuns cu izolarea, trebuie să revenim la normalitate. Prin normalitate se subînțelege viața de înainte – călătorii pin lume, cină în oraș, meciuri de fotbal, concerte, spectacole în Sala mare. Această necesitate de „normalitate” a fost recepționată și de politicieni, guvernanți. Și s-a activat instinctul primar de politician, cel al populismului!
Tot mai des auzi: noi facem lucruri grozave, nu mai durează mult. Vom fi mai bine ca înainte. Bine ar fi să fie așa!
Numai că nu va fi. Până va „apărea lumina” vor trece nu luni, ani! Aceste decizii nu depind de autorități. Depind de virus. În cel mai bun caz, sfârșitul anului 2021.
Astăzi cea mai deșteaptă și onestă politică este să ascultăm și să implementăm sfaturile specialiștilor din domeniul medical. Să nu ne dăm cu părerea și să încercăm din interese meschine politice să fentăm soarta.

„Noua normalitate” poate să vină dacă:
– vom testa cetățenii în masă(!);
– îi vom izola imediat pe cei cu suspiciuni;
– vom respecta distanța socială;
– vom respecta normele de igiena;
– vom avea un număr infim de noi infectați;
– vom avea un sistem robust de sănătate;
– vom putea reacționa rapid și masiv;
– vom avea la dispoziție un vaccin eficient.

Cu vaccinul nu trebuie să ne facem iluzii. Durata așteptării este de 12-18 luni.

Cum ar arăta „noua normalitate”:
– toți vor umbla cu fața acoperită;
– tuturor li se va monitoriza temperatura în spațiile publice;
– toți angajații din servicii – vânzători, frizeri, ospătari ș.a. – vor trebui să poarte mănuși și măști de protecție;
– elevii și studenții vor avea decalaje majore între orele de studiu;
– angajații vor fi decalați pe schimburi;
– nu vor fi organizate evenimente sportive, concerte, spectacole.

Și această „normalitate” va dura 1,5-2 ani!
O mișcare greșită, o decizie pripită pot avea consecințe dezastruoase!

Știu că acest mesaj pe unii o să-i întristeze, pe alții o să-i supere. E ok. Nu critic, nu dau sfaturi nimănui.
Încerc să fiu onest cu cei care mai citesc meditațiile mele.
Sănătate să aveți!”, se spune într-o postare pe Facebook a fostului premier Ion Sturza.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...

Comments are closed.