‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
miercuri, 17 aprilie, 2024
22.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleVeaceslav Ciornîi - fermierul care de peste 10 ani implementează sistemul No-till

Veaceslav Ciornîi – fermierul care de peste 10 ani implementează sistemul No-till

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

Deja de 12 ani, Veaceslav Ciornîi nu mai utilizează plugul sau alte utilaje agricole pentru a lucra solul și susține, că o astfel de schimbare merită a fi implementată de fiecare fermier.

Chiar dacă mai mulți producători au încercat să implementeze tehnologia No-till, fermierul Veaceslav Ciornîi este unicul din țară care o respectă, ne-a explicat Mihail Rurac, expert în agricultura conservativă.

În acest articol, veți afla mai multe despre experiența fermierului și provocările care apar odată cu implementarea sistemului conservativ de lucrare a solului.

„În 2002 am procurat tehnica agricolă necesară pentru a lucra solul, însă, atunci când am pus cap la cap cheltuielile, am decis să caut altă soluție. Am cumpărat o grapă grea cu discuri, dar nici aceasta nu asigura efectul pe care îl doream. Când am început a studia tehnologia No-till, am înțeles că sunt foarte multe lucruri pe care nu le cunoaștem, dar care ar prinde viață și la noi”, ne-a spus Veaceslav Ciornîi.

Fermierul susține: cea mai importantă este abordarea corectă. Astfel, activitatea acestuia este îndreptată spre a asigura o mai bună dezvoltare a organismelor din sol. Inclusiv, producătorul seamănă diferite culturi de acoperire pentru a-l proteja.

Culturi de acoperire; FOTO: Veaceslav Ciornîi

La moment, circa 2000 de hectare sunt întreținute în sistemul No-till. Pentru aceasta am cumpărat 3 semănători special adaptate. Chiar din anul 2004, toate resturile vegetale sunt lăsate în câmp, iar datorită acestora s-au dezvoltat foarte mult organismele din sol.


Semănarea culturilor în sistemul No-till; FOTO: Veaceslav Ciornîi

După spusele fermierului, cel mai greu a fost primul an – solul era degradat, fără substanță organică, iar în timpul semănatului se prindea de organele de lucru a semănătorii.

În circa 3-4 ani a început a se acumula substanța organică în sol și totul era mult mai bine. Dacă e să vorbim de rentabilitate, acea cantitate de recoltă pe care o pierdem inițial este compensată datorită faptului că este economisită motorina și timpul. Din calculele pe care le-am făcut, circa 600 de mii de lei anual îi economisesc doar din contul motorinei. Unicul lot de teren lucrat este cel pe care producem cartofi pentru plăcintăria pe care o avem. Chiar și atunci când iau în arendă un teren – efectuez tratamentele necesare pentru a distruge buruienile, apoi semăn culturile, fără arătură.

Potrivit producătorului, cantitatea de râme din sol este foarte mare, iar structura acestuia mult mai bună. Totuși, temperatura optimă a solului necesară pentru semănat se acumulează puțin mai greu.

Rapiță de toamnă în sistemul No-till; FOTO: Veaceslav Ciornîi

Atunci când fermierii din zonă au început a semăna, am mers în câmp, însă solul nu era încă suficient maturat pentru semănat. Solul care nu este lucrat, este asemeni unui burete. Cu cât suprafața agregatelor din sol este mai mare, cu atât viteza de infiltrate a apei este mai mare. În ceea ce privește recoltele, nu sunt foarte înalte: porumb am recoltat circa 10 tone per hectar, floarea soarelui până la 3 tone, iar grâu 6,5 tone. Nu pot să spun că recoltez mai mult, dar sigur cheltuielile pe care le am per hectar sunt mult mai mici. Dacă toți vom majora recoltele, prețul pe piață se va reduce. Astfel, scopul nostru este de a reduce cheltuielile de producere, nu de a majora foarte mult productivitatea.

‹ adv ›

Tehnologia No-till te face să gândești mai mult – susține producătorul.

Sistemul radicular al plantelor în sistemul No-till: Veaceslav Ciornîi

Noi activizăm solul pentru a asigura plantele cu tot ce este necesar. Administrăm circa 100kg de NPK per hectar, însă planificăm să reducem și mai mult cantitatea. Ciuperca micoriză majorează suprafața de absorbție a plantelor. Planific să mă orientez mai mult spre culturile de acoperire. În fiecare an semănam o singură specie, acum am înțeles că este necesar un amestec de culturi pentru a obține o eficiență maximă. În acest mod, asigur un rezultat bun, indiferent de an.

Ceea ce ține de menținerea sub control a rozătoarelor mici, fermierul susține că varianta cea mai bună este „să lași totul să regleze natura”. La un număr mai mare de rozătoare, se mărește și numărul prădătorilor naturali.

Sunt păsări prădătoare și vulpi care consumă șoareci. În acest mod, natura le reglează pe toate. În primii ani, doar pentru substanțele ce ar combate șoarecii am cheltuit circa 300 de mii de lei, fără a lua în calcul costurile pentru lucrătorii ce au împrăștiat aceste substanțe. Apoi, făcând un calcul simplu, am înțeles că îmi este mai rentabil să las totul așa cum este. Să admitem că șoarecii vor consuma roada de pe circa 2 ha, de pe care obțin un venit de circa 30 de mii de lei, foarte puțin comparativ cu ceea ce cheltuiam înainte. Eu sunt mulțumit de ceea ce fac și rezultatele pe care le obțin, iar acest lucru este cel mai important.

Floarea soarelui cultivată în sistemul No-till

Veaceslav Ciornîi susține: orice inovație care la bun început sperie, dacă este bine studiată și apoi implementată, generează rezultate pe măsură.

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›