Cum comentează șeful statului propunerea Mitropoliei Moldovei de a sfinți cozonacul de Paște în curtea bisericii, cu respectarea unor reguli stricte

Eparhia de Chișinău a venit cu câteva recomandări pentru enoriași, legate de sărbătoarea de Paște și binecuvântarea cozonacului de către preoți. Printre acestea se numără și propunerea către creștini de a veni în curtea bisericii, în noaptea Învierii, însă cu respectarea regulilor de protecție contra unui potențial risc de infectare cu noul tip de coronavirus. Pe de altă parte, președintele Igor Dodon a declarat, astăzi, că autoritățile recomandă clerului „să nu se admită nici într-un caz sfințitul în biserică sau în curtea lăcașului sfânt”.

Foto: UNIMEDIA

„Conform deciziilor Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova din 09.04.2020, slujba la Învierea Domnului se va săvârși respectând cerințele Comisiei pentru Situații Excepționale. Sfânta Liturghie pascală va avea loc doar cu participarea slujitorilor și a personalului bisericesc, care ajută la oficierea serviciilor divine. În cazul comunităților monahale, doar cu participarea obștii mănăstirești. Credincioşii mireni sunt îndemnați să înalțe rugăciuni de acasă, având posibilitatea să urmărească slujba praznicală la posturile TV și Radio. Pentru a fi urmărită slujba din fiecare sfânt locaș, pot fi instalate sisteme de sonorizare sau transmisă online pe rețele de socializare.

Fiecare parohie va coordona împreună cu administrația publică locală și Inspectoratul de Poliție din teritoriu modalitatea preluării Focului Sfânt și binecuvântarea prinoaselor din noaptea Învierii.

În acest sens, vă sugerăm câteva modalități în dependență de specificul fiecărei parohii:

  • Dacă localitatea este compactă și numără câteva zeci de familii, slujitorii se pot deplasa pe la fiecare gospodărie;
  • Altă modalitate ar fi binecuvântarea în curtea bisericii, respectându-se toate normele de rigoare (să se intre câte trei persoane, să fie respectată distanța socială, fiecare creștin să poarte masca de protecție și să îmbrace mănuși igienice).
  • Persoanele în etate să evite ieșirea din casă. Vecinii, rudele sau voluntarii din parohie le-ar putea oferi credincioşilor vârstnici şi bolnavi cele sfințite în noaptea Învierii Domnului, precum şi pachete cu daruri alimentare de Paşti (ouă, cozonac, dulciuri etc.)”, se menționează într-un comunicat pe site-ul oficial al Mitropoliei Moldovei.

De altă parte, șeful statului declară că a doua modalitate propusă de Mitropolie nu este recomandată de autorități. „Recomandarea autorităților este să nu se admită nici într-un caz sfințitul în biserică sau în curtea bisericii. Am convenit cu reprezentanții Mitropoliei anumite lucruri, ei sunt deschiși pentru colaborare”, a menționat Igor Dodon în cadrul emisiunii Puterea a 4-a de la N4.

„Nu este clar unde sunt mai mari riscurile, în magazine sau în biserici”, a mai adăugat șeful statului.

Amintim că în cadrul ședinței Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, de pe 9 aprilie, s-a decis ca Paștele Blajinilor să se amâne pentru 6, 7 și 8 iunie.

Totodată, în perioada 19-27 aprilie 2020, va fi restricționat accesul în cimitirele din capitală și din localitățile suburbane din componența municipiului Chișinău, cu excepția înhumărilor curente.


Pub