Ungaria, amenințată de Uniunea Europeană cu sancțiuni, după ce Viktor Orban și-a acordat atribuţii extraordinare pe un termen nelimitat

Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a ameninţat Ungaria cu procedura de infringement, în cazul în care restricţiile adoptate de guvernul de la Budapesta pentru combaterea coronavirusului sunt excesive, şi a amintit că orice măsură trebuie să fie temporară, relatează Agerpres, cu referire la EFE.

Foto: UNIMEDIA

Măsurile care se adoptă trebuie să fie „proporţionale, limitate în timp şi controlate democratic”, a insistat Von der Leyen, într-un interviu pentru ediţia duminicală a cotidianului german Bild.

„Sunt dispusă să acţionez, în cazul în care aceste restricţii depăşesc limitele permise”, a spus preşedinta Comisiei Europene, referindu-se la măsurile impuse, la finalul lui martie, de premierul ungar Viktor Orban, care îi oferă atribuţii extraordinare pentru o perioadă nelimitată, cu scopul de a combate pandemia. Practic, puterile extraordinare aprobate de Parlamentul ungar, controlat de partidul lui Orban, îi permit acestuia să guverneze prin decrete pe termen nelimitat.

Comisia Europeană observă modul de aplicare a măsurilor „în toate statele” membre, însă urmăreşte cu deosebită atenţie cazul Ungariei „din cauza experienţelor critice” avute deja în trecut, a apreciat Von der Leyen.


Pub