Reacția CNAMUP la adresarea unui medic: „Toate echipele de pe ambulanță, care intervin în cazuri suspecte de coronavirus, sunt dotate cu echipament special”

ambulanta
Foto: molodva.org

După ce un tânăr medic care lucrează la urgențe a publicat un video în care arată cum într-adevăr sunt echipați specialiștii pe timp de pandemie și a solicitat ministrei și președintelui să-și asume responsabilitatea în raport cu declarațiile pe care le fac, Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP) vine cu o reacție în care spune că toate echipele de ambulanță, care intervin în cazuri suspecte de coronavirus, sunt dotate cu echipament de protecție special.

CNAMUP a publicat reacția pe pagina rețelei sociale pe care o administrează. Potrivit informației, colaboratorii medicali au echipamente de protecție individuală pregătite pentru diverse infecții extrem de contagioase, iar toate normele care se iau sunt în concordanță cu recomandările OMS.

„De la începutul răspândirii coronavirusului de tip nou COVID-19 pe teritoriul Republicii Moldova, colaboratorii Serviciului de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească folosesc echipamente de protecție individuală pregătite pentru diverse infecții extrem de contagioase, aplicate în conformitate cu Protocoalele Clinice Naționale.

Subliniem, toate echipele de pe ambulanță, care intervin în cazuri suspecte de coronavirus, sunt dotate cu echipament de protecție special, pentru a proteja integral personalul medical, conform recomandărilor OMS.
Menționăm că măștile procurate prin licitație de IMSP CNAMUP sunt autorizate și conforme regulamentelor impuse de Agenția Națională de Sănătate Publică”, se stipulează în postare.

Amintim că medicul a arătat mănușile care i se dau, măștile care nu corespund cerințelor și a vorbit și despre ochelarii care în mod ideal ar trebui aruncați la coșul de gunoi împreună cu tot echipamentul, dar medicii sunt rugați să returneze ochelarii care, fiind dezinfectați, sunt utilizați de mai multe ori. „Doamna ministră, înainte să afirmați că noi suntem singurii vinovați de faptul că ne infectăm, asigurați cadrele medicale cu echipament necesar”, a mai adăugat tânărul.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente