IPRE, despre faptul că Igor Dodon l-a sunat pe președintele CC: Un act de ingerință

Cadrul instituțional în perioada gestionării stării de urgență, este dispersat, iar unele competențe ale Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) sunt dublate sau chiar înlocuite. Comunicarea publică are loc nestructurat, cu plasarea unor informații contradictorii și din partea mai multor actori în același timp. Cel puțin asta se arată într-o notă analitică, elaborată de Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), care analizează în detaliu cadrul instituțional creat în baza legislației existente cu privire la starea de urgență, instituită drept răspuns la pandemia COVID-19.

Foto: UNIMEDIA

Potrivit IPRE, unele acțiuni ale Președintelui Republicii Moldova nu corespund în totalitate competențelor acestuia prevăzute de Constituție și alte legi. Intervenirea prin apeluri pe lângă Președintele Curții Constituționale pe cauze pendinte – examinarea constituționalității Legii nr. 56/2020 - sunt neconforme prevederilor Constituționale și sunt o ingerință în activitatea Curții Constituționale.

Potrivit autorului documentului, Iulian Rusu, Director executiv adjunct IPRE, Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică creată la etapa inițială a pandemiei, nu a făcut uz de toate competențele disponibile, cum ar fi declararea timpurie a stării de urgență în sănătatea publică, impunerea și controlul asupra implementării unor reguli riguroase de control al circulației persoanelor, echiparea în timp util a actorilor din prima linie și pregătirea infrastructurii necesare pentru recepționarea pacienților.

Totodată, ultimele acțiuni ale Comisiei pentru Situații Excepționale, în special cea de creare a Instituția Medico-Sanitară Publică COVID-19 Chișinău și a Centrului de coordonare a asistenței externe pentru eliminarea consecințelor pandemiei CODIV-19 sunt exemple pozitive care se înscriu în tacticile de coordonare și concentrare a eforturilor pentru a gestiona eficient pacienții infectați și direcționarea asistenței externe.

Reieșind din analiza făcută, autorul notei analitice vine cu o serie de recomandări:

· Respectarea de către Președintele Republicii Moldova a prevederilor Constituționale, în special articolele 84-88, 93 și 94, care stabilesc expres competențele acestuia.

· Neadmiterea și stoparea imediată a ingerinței Președintelui Republicii Moldova și a altor actori în activitatea Curții Constituționale, a Guvernului și CSE, care dispun de funcții distincte stabilite prin lege.

· Respectarea cadrului legal existent, oferind Comisiei pentru Situații Excepționale a poziției centrale de gestionare a crizei provocate de pandemia COVID-19.

· Asigurarea unei comunicări strategice coordonate, complete, timpurii și coerente cu privire la informațiile deținute, acțiunile întreprinse și decizii adoptate de către CSE pe perioada stării de urgență.

· Echiparea adecvată cu consumabile de protecție și testarea prioritară a personalului medical și altor angajați din sectorul public din prima linie.

La 1 aprilie, Guvernul și-a asumat răspunderea asupra unui proiect de lege ce prevede măsuri de susținere a cetățenilor și mediului de afaceri în perioada stării de urgență.

Ieri, Curtea Constituțională a adoptat decizia de a suspenda legea asupra căreia guvernul Chicu și-a asumat răspunderea. CC va reveni asupra acesteia într-o ședință din 13 aprilie, la care se va examina cauza în fond.

Președintele Igor Dodon a menționat astăzi că a vorbit cu președintele Curții Constituționale, Vladimir Țurcan, care i-a spus că 4 membri ai Curții au votat pentru suspendarea Legii asumate de Guvern. Șeful statului a declarat că există cel puțin 3 soluții pentru a rezolva problema oferirii de susținere atât cetățenilor de rând, cât și medului de afaceri.


Pub