LINELLA: „Suntem alături acum pentru un viitor mai bun. Sprijinim lupta cu COVID-19”

linella

Vasile Dragan, fondator al „Moldretail Group” S.R.L. – rețeaua de magazine LINELLA: „Trecem cu toţii printr-o perioadă dificilă pe care o putem traversa doar împreună, cu solidaritate şi empatie pentru cei din jur. Noi, ca retailer, avem un rol important şi o mare responsabilitate, prin urmare personalul din magazine depun zilnic eforturi pentru ca fiecare client să îşi facă cumpărăturile într-un mod sigur, având în vedere condiţiile actuale.
În continuare, siguranța e cea mai importantă și acționăm conform unui plan de măsuri pe care le-am pus deja în aplicare. Ne dorim să sprijinim cât mai mult comunitatea și în această perioadă am venit cu mai multe inițiative, atât de susținere a sistemului medical, cât și ajutând persoanele vulnerabile care se confruntă cu dificultăți materiale severe și fac față cu greu acestei perioade de stres.”

Pe parcursul anilor, LINELLA s-a remarcat prin contribuția socială, care este una dintre direcțiile încorporate în activitatea companiei, iar în aceste momente rămân în continuare aproape de comunități și de persoanele care au nevoie de sprijin special în această perioadă, alăturându-se mai multor acțiuni de suport din întreaga țară, valoarea acestora fiind de peste 1,5 milioane de lei:

# în data de 16 martie, LINELLA a contribuit cu o donație de 100 000 de lei către spitalul Toma Ciorbă și 50 000 de lei către Spitalul Clinic Municipal de Urgență, sume alocate pentru consolidarea capacității sistemului medical moldovenesc de prevenire și tratare a pacienților;

# așa cum rețeaua de magazine LINELLA este prezentă pe întreg teritoriul țării și simte vulnerabilitatea lucrătorilor din regiuni, din 23 martie și pe durata întregii situații excepționale, LINELLA aprovizionează zilnic personalul medical din substațiile Spitalului de Urgență din regiunea de nord a țării, cu câte 400 de prânzuri calde zilnic;

# achiziționarea din afara țării a 15 000 de măști respiratorii de tip medical N95, și donarea acestora către instituțiile medicale, care vor ajuta la protejarea sănătății personalului medical, dar și a pacienților, cât și la prevenirea răspândirii virusului;

# în data de 5 aprilie au venit în sprijinul a 500 de familii social vulnerabile și persoane în etate din localitățile aflate în regim de carantină, cu produse alimentare de primă necesitate, pentru locuitorii din r. Soroca, r. Ștefan Vodă, s. Carahasani și s. Bălceana.

Alături de aceste acţiuni de solidaritate, LINELLA a implementat și o serie de măsuri de precauție, atât în magazine, în depozite, cât şi la sediul central, pentru siguranţa şi protecţia angajaților și a consumatorilor, cum ar fi:

# modificarea programului magazinelor: pentru mai multă siguranță în magazine, au fost luate măsuri suplimentare de prevenție și toate magazinele LINELLA din țară funcționează până la ora 22.00, astfel putând să asigure fluxul de marfă și să fie luate măsurile necesare de igienă și dezinfecție relevante situației;

# limitarea accesului în magazine, în perioadele în care sunt aglomerate, la un număr redus de persoane;

# instalarea ecranelor de protecție la casele de marcat, atât pentru protecția personalului, cât și a consumatorilor;

# semnalizarea cu marcaje speciale pe podea în zona caselor de marcat pentru indicarea distanței de cel puțin 1 metru între clienți;

# igienizarea și dezinfectarea spațiilor și suprafețelor comune din magazine, la fiecare două ore;

# aerisirea magazinelor de câteva ori pe zi, timp de 15-20 de minute;

# soluții dezinfectante și mănuși de protecție disponibile la intrarea în magazine, la care au acces atât echipele din magazine, cât și clienții;

# asigurarea cu măști de protecție pentru angajații din magazine;

# echiparea cu viziere de protecție pentru angajații din prima linie;

# recomandare pentru plata cu cardul sau cu telefonul;

# recomandarea unui comportament responsabil prin cumpărarea doar a cantității necesare de produse;

# recomandarea de a evita cumpărăturile la orele de vârf și staționarea pe termen lung în magazine;

# recomandarea de a efectua cumpărături doar un singur membru al familiei sau apropiat.

Deși traversăm cu toții printr-o situație incertă, conducerea companiei LINELLA asigură angajații că aceștia nu vor suferi micșorări salariale sau reducerea forței de muncă, în plus munca și efortul depus ale angajaților din prima linie vor fi răsplătite adițional. În continuare, echipa LINELLA anunță că vor urma și alte măsuri, toate gândite și îndreptate pentru a ajuta comunitatea, ca astfel să trecem cu bine, împreună, peste această perioadă.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente