Peste 200 de cetățeni moldoveni din Irlanda au fost repatriați cu o cursă charter

Pe data de 7 aprilie 2020, 217 de cetățeni moldoveni au fost repatriați din Irlanda în Republica Moldova, cu zborul charter autorizat de către Comisia pentru Situații Excepționale, informează ambasada Republicii Moldova la Dublin, într-un comunicat de presă.

Foto: Ambasada Republicii Moldova în Irlanda

Repatrierea a fost organizată prin eforturile Ambasadei Republicii Moldova în Irlanda, Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova și companiei Air Moldova.

Potrivit comunicatului, lista pasagerilor a fost întocmită în conformitate cu prevederile Dispoziției nr. 6 din 26.03.2020 a Comisiei pentru Situații Excepționale, prioritate fiind acordată familiilor cu copii, studenților, persoanelor aflate la tratament medical, turiștilor și altor categorii de concetățeni defavorizați, inclusiv lucrătorilor sezonieri.

La revenire în Republica Moldova, cetățenii au trecut controlul medical obligatoriu și au fost plasați în izolare la domiciliu timp de 14 zile.

217 de cetățeni moldoveni au fost repatriați din Irlanda în Republica Moldova / Sursa:Ambasada Republicii Moldova în Irlanda

Totuși, în Irlanda au rămas încă mulți moldoveni care au solicitat ajutor de ministerul de Externe pentru a le face posibilă revenirea acasă și nu se știe când oficialii vor putea organiza următorul zbor pentru ei.

217 de cetățeni moldoveni au fost repatriați din Irlanda în Republica Moldova / Sursa:Ambasada Republicii Moldova în Irlanda

Din lista generală de solicitări/formulare parvenite la Ambasada Republicii Moldova din Dublin, în care s-au înregistrat cetățenii Republicii Moldova pentru plecarea în Moldova, au fost selectate 220 de persoane, care au invocat motive prioritare de revenire în țară, spun reprezentanții ambasadei.

„Această listă, după aprobarea de către Comisia pentru Stare Excepțională a fost transmisă CA „Air Moldova”. În baza acestei liste colaboratorii Air Moldova au contactat persoanele din listă și au remis pentru fiecare un link personalizat pentru procurarea biletelor. Toate biletele au fost comercializate. Persoanele care au omis mai multe apeluri telefonice de la companie sau au achitat cu întârziere biletul oferit, au ratat șansa de a procura acest bilet”, spun reprezentanții Ambasadei RM de la Dublin.

217 de cetățeni moldoveni au fost repatriați din Irlanda în Republica Moldova / Sursa:Ambasada Republicii Moldova în Irlanda

Menționăm că MAEIE a repatriat peste 3 mii de cetățeni, în ultimele 2 săptămâni ale lunii martie, iar până la Paști, autoritățile planifică alte curse din 12 orașe europene.


Pub