(video) Igor Dodon: Toate persoanele care prezintă simptome sunt testate. Aproape 6 mii de teste, efectuate până astăzi

În Republica Moldova, până astăzi, au fost testate aproape 6 mii de persoane pentru a confirma sau infirma prezența infectării cu Covid-19. Declarația a fost făcută de șeful statului, după ședința Centrului Unic de Comandă.

Foto: UNIMEDIA

UNIMEDIA transmite live

Potrivit președintelui țării, până ieri au fost prelevate 5100 de probe, iar împreună cu cele de astăzi, peste 600, bilanțul ajunge la aproape 6 mii. Dintre acestea, circa 4 mii sunt realizate în laboratoarele de stat, iar restul în cele private.

Totodată, președintele a declarat că autoritățile sunt gata să testeze grupurile de risc.

Astăzi, în Republica Moldova au fost confirmate înă 118 cazuri, în urma procesării 629 a probe. Bilanțul a ajuns la 1174.


Pub