(foto) Îndemnul persoanelor de etnie romă către toți cetățenii: „#StămAcasă pentru sănătatea tuturor!”

colaj r

Astăzi, 8 aprilie, este marcată Ziua Internațională a Romilor. În acest context, membrele Rețelei Femeilor și Fetelor Rome din Moldova „Moldsolidaritate” și liderii comunitari de etnie romă au venit cu un mesaj pentru toți cetățenii din Moldova.

Îndemnul spre membrii comunității și toată lumea îl găsiți mai jos.

„#BeshenKhere (#StămAcasă) pentru sănătatea părinților și copiilor noștri! În astfel de momente grele, când pandemia COVID-19 reprezintă o amenințare pentru întreaga lume, ar trebui să fim conștienți de faptul că avem nevoie de răbdare și susținere reciprocă, dar zilele mai bune vor reveni neapărat! Tuturor ni se recomandă să ne schimbăm modelele de viaţă obişnuite și să respectăm normele igienice, pentru binele comunităţilor în care trăim şi, în special, pentru a-i proteja pe cei mai vulnerabili dintre noi – bătrânii și copii.

A recunoaşte dificultăţile şi mai ales a găsi soluţii pe termen lung, prin eforturi comune şi dialog între toţi cei responsabili, reprezintă o probă de maturitate a societăţii. Incluziunea socială și protejarea tuturor grupurilor defavorizate sau vulnerabile reprezintă pilonul de bază pentru a construi o societate care susţine şi promovează educaţia, cultura, performanţa şi unitatea în diversitate, care apreciază fiecare om şi oferă oportunităţi fără discriminare!

Totodată, menționăm că o asemenea zi este şi un prilej de reflecţie asupra problemelor cu care se confruntă comunităţile de etnie romă, în special femeile și fetele rome.”

Ziua Internaţională a Romilor este marcată în fiecare an în data de 8 aprilie. A fost proclamată în 1990, în cadrul celui de-al IV-lea Congres al Uniunii Internaţionale a Romilor, care s-a desfăşurat la Varşovia. A fost aleasă această dată în amintirea zilei de 8 aprilie 1971, când a avut loc, lângă Londra, prima reuniune la nivel internaţional a reprezentanţilor etniei rome.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente