Actualitate

Medic din Glodeni: „Spitalul practic este închis. Cadrele medicale s-au testat cu PLATĂ, ca să afle că au coronavirus”

„Săptămâna trecută noi nu înregistram niciun caz de COVID-19 în raion. Însă la un moment dat, două asistente din secția de terapie au manifestat niște semne clinice ale bolii. Aceleași semne le-a manifestat și o pacientă din aceeași secție, manifesta aproximativ aceleași simptome. Noi am anunțat Serviciul 112 și toate au fost luate la Bălți, ca fiind suspecte. Acolo au fost depistate pozitiv la Sars-Cov-2”, spune medicul epidemiolog al Spitalului din Glodeni, Tudor Lupașcu, într-un interviu pentru portalul Sanatateinfo.md.

„Deja în spital noi am început să luăm toate măsurile, să identificăm toți contacții – lucrători medicali și pacienți. Din păcate, probabil din insuficiență de teste, sunt testați la COVID-19 doar cei cu simptome. Din acest motiv, unii dintre medicii noștri, fiind conștienți de faptul că au intrat în contact cu pacienții, au făcut teste cu plată. Vreo 8 lucrători medicali s-au testat și astfel au fost depistați vineri 3, sâmbătă încă 2 și ieri încă 6, deci 11. Sunt medici și asistenți medicali”, precizează medicul.

În cadrul instituției au mai fost confirmați cu COVID-19 și pacienți, care au stat în secția terapie. Pentru că secția a fost închisă, ei au fost externați și duși, cu ambulanța, la domiciliu, aflându-se acum sub supravegherea medicilor de familie.

Medicul presupune că infecția a fost luată de la pacienți din secția de terapie, internați înainte să fie declarată starea de urgență sau de la o asistetă medicală care s-a tratat acasă de infecții virale: „Nu este exclus că sursa vine din secția terapie. Știți cum oamenii noștri nu spun că au avut contact cu cineva infectat sau poate nici nu știau despre acest lucru, pentru că infecția e deja cu transmitere locală și pe oricine întâlnești poate fi o sursă de infecție. A doua variantă, pe care o luăm în calcul, este că infecția ar fi putut fi adusă în spital de către o asistentă medicală, care înainte de ultimele 2-3 gărzi, a fost în concediu de boală 2 săptămâni. Ea s-a tratat de infecție respiratorie acută și, deci, nu era suspectată la COVID-19. Nu excludem că putea să se infecteze și după ce s-a tratat de infecția respiratorie acută. Fiind asistentă medicală putea infecta și pacienții, și personalul. A treia variantă este că șefa de secție ar fi fost infectată, pentru că ea a fost găsită pozitiv la COVID-19, și a transmis virusul și altora. Aceste trei cazuri au avut loc în intervalul de timp 23-31 martie. Prin urmare, putem doar presupune că cineva dintre ele a fost sursa. Să arătăm cu degetul, nu putem. Ori e de la pacient, ori de la șefa secției terapie, care l-a infectat pe soț, acesta la rândul său a lucrat în chirurgie, reanimatologul a făcut și el gărzi. Deci, oamenii umblă dintr-o secție în alta, lucrează. În spital e foarte ușor să creezi un focar natural de infecție”.

„Noi deja intrăm în scenariul 4, când spitalele de la Chișinău și cele regionale nu reușesc să facă față fluxului de pacienți. La noi deja sunt pacienți suspectați la COVID-19. Ei stau în secția de boli cronice, iar în infecțioase sunt pacienți cu semnele bolii și tot acolo sunt investigați”, spune Tudor Lupașcu pentru SanatateInfo.  

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *